Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Zelenski începe să se confrunte cu mai multe probleme interne și recunoaște că contraofensiva a încetinit

Războiul acuzaţiilor între Rusia şi Ucraina continuă. Un posibil atac asupra centralei de la Zaporojie este principalul subiect dezbătut de cele două naţiuni. Kievul a anunţat că ar fi fost plasate obiecte asemănătoare unor explozibili pe acoperişul centralei. În acelaşi timp, Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică spun că nu există niciun semn de minare. Tot în Ucraina, atacurile continuă - o persoană a murit şi alte şase au fost rănite în urma bombardamentelor din Herson. Într-un interviu exclusiv pentru CNN, Zelenski a declarat că armata sa nici nu se gândeşte să atace în anumite zone din cauza lipsei armelor adecvate. 

de Redactia Observator

la 06.07.2023 , 08:21

Rusia şi Ucraina au declanşat un nou război al acuzaţiilor. Singurul punct comun: centrala nucleară Zaporojie, ocupată - în prezent - de trupele Moscovei.

Volodimir Zelenski: Avem informații de la serviciile noastre secrete că trupele ruse au plasat obiecte asemănătoare cu nişte explozivi pe acoperișul mai multor unități energetice ale centralei nucleare Zaporojie.

Kremlinul a negat afirmaţia şi a ţinut să reamintească faptul că ucrainenii ar fi detonat, de fapt, barajul de pe Nipru, cu toate că există informaţii clare de faptul că acesta a fost sabotat din interior. Fiind într-o zonă controlată la acea vreme de Moscova, autorii nu puteau fi decât nişte ruşi.

Vezi și

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Președinției Ruse: Sabotajul poate fi catastrofal în consecințele sale. Regimul de la Kiev și-a demonstrat în mod repetat disponibilitatea de a nu se opri de la nimic.

Pe acelaşi subiect

Acuzaţiile care au zburat de la Moscova la Kiev şi invers nu s-au confirmat. Inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică aflaţi în Ucraina au făcut verificări şi au anunţat că nu există niciun semn de minare. Oricum, a fost o zi de dezminţirilor la Moscova, pentru că Rusia nu recunoaşte nici faptul că preşedintele Chinei l-a avertizat pe Vladimir Putin să nu încerce să folosească arme nucleare în Ucraina.

Zelenski se confruntă cu probleme interne

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt al Președinției Ruse: Esența discuțiilor a fost clar expusă în documentele adoptate în urma rezultatelor declarației. Prin urmare, există o mulțime de informații. Orice altceva este ficțiune.

Volodimir Zelenski a început să se confrunte şi cu nişte probleme interne. Unele autorităţi locale nu au construit adăposturi antirachetă, deşi aveau tot ce le trebuia.

Volodimir Zelenski: Statul nu va tolera o astfel de lipsă de acțiune și aceasta este responsabilitatea liderilor locali. Autoritățile locale din țară au resursele necesare pentru a construi adăposturi.

Totodată, Zelenski a declarat într-un interviu pentru CNN că a vrut să lanseze contraofensiva armatei ucrainene "mult mai devreme". Preşedintele ucrainean a declarat că trupele sale sunt "încetinite" de armata rusă.

Volodimir Zelenski: Săptămâna trecută a fost dificilă pe front, dar facem progrese. Înaintăm pas cu pas. Am vrut ca contraofensiva noastră să aibă loc mult mai devreme, pentru că toată lumea şi-a dat seama că, dacă va avea loc mai târziu, mai mult din teritoriul nostru va fi minat.

Vladimir Putin se străduieşte să nu aibă nicio problemă pe plan intern, mai ales după insurecţia militară a lui Evgheni Prigojin. Iar pentru mai multă linişte, şi-a pus un om de încredere la conducerea agenţiei de presă de stat TASS. Return to index of stories...

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Zelenski începe să se confrunte cu mai multe probleme interne și recunoaște că contraofensiva a încetinit