Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Zelenski i-a mulțumit public lui Olaf Scholz pentru încă două noi sisteme Patriot. "Ne apropie de un scut aerian complet pentru Ucraina"

Război în Ucraina. Armata ucraineană continuă operaţiunile menite să izoleze forţele ruse din Crimeea. Podul de peste strâmtoarea Kerci, care leagă peninsula ocupată de Rusia, a fost din nou ţinta rachetelor ucrainene. Acestea au fost doborâte de apărarea antiaeriană, dar circulaţia pe pod a fost temporar oprită. Pe de altă parte, un avion de luptă rusesc s-a prăbuşit în apropierea Mării Baltice, iar ambii piloţi şi-au pierdut viaţa. Cauza accidentului a fost o defecţiune tehnică, fără legătură cu războiul din Ucraina, dar care relevă din nou starea necorespunzătoare a multor materiale militare ruse. 

de Redactia Observator

la 13.08.2023 , 07:37

Mai multe explozii au fost auzite în zona podului de peste strâmtoarea Kerci, care a fost învăluit în nori de fum alb. Guvernatorul Crimeei ocupate a anunţat mai târziu că fuseseră doborâte două rachete ucrainene, dar podul nu era avariat. Fumul alb servea drept camuflaj, pentru a preveni noi atacuri.

Totuşi, după câteva ore, apărarea antiaeriană ar fi doborât încă o rachetă cu acelaşi obiectiv. Ministerul de externe de la Moscova a calificat atacul drept "o acţiune barbară împotriva infrastructurii civile" şi a ameninţat că el nu va rămâne fără răspuns. Aceasta fără a ţine seama că, de la începutul invaziei, Rusia a lovit, deliberat, numeroase obiective civile din Ucraina.

Doi civili au murit şi 14 au fost răniţi în diferite regiuni, în ultimele 24 de ore

Vezi și

În ultimele 24 de ore, doi civili au murit şi 14 au fost răniţi în diferite regiuni ale ţării. Preşedintele Zelenski a mulţumit public Germaniei care va trimite Ucrainei încă două sisteme antiaeriene Patriot.

Pe acelaşi subiect

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei: Mulţumesc, Germania, mulţumesc oamenilor, mulţumesc, Olaf! Orice întărire semnificativă a apărării noastre antiaeriene înseamnă mii de vieţi salvate şi ne apropie de un scut aerian complet pentru Ucraina.

Lupte grele continuă pe front, chiar dacă de aici vin mai puţine informaţii. Un site de propagandă care de obicei susţine că toate atacurile ucrainene sunt respinse a recunoscut acum că trupele ruse au fost nevoite să se retragă dintr-un sat ocupat, în regiunea Doneţk. Statul major de la Kiev anunţă că unităţile sale îşi consolidează poziţiile şi înaintează pas cu pas pe două direcţii, spre Marea Azov, chiar dacă progresul este extrem de lent.

Serie de avarii fatale ale avioanelor militare ruseşti

Armata rusă a primit o veste proastă şi din enclava Kaliningrad de la marea Baltică: un avion Suhoi 30 s-a prăbuşit în timpul unui zbor de antrenament, fără muniţie la bord. Cei doi piloţi nu au avut timp să se ejecteze şi au murit. Este doar cel mai recent dintr-o serie de avarii fatale ale avioanelor militare ruseşti.

Între timp, ucrainenii încearcă să revină la o atmosferă cât de cât normală chiar dacă războiul continuă. Pentru prima dată de la invazia Rusiei, la Odesa au fost redeschise şase plaje, protejate de plase împotriva minelor marine. Iar grănicerii ucraineni au instalat o bornă de frontieră simbolică pe Insula Şerpilor, ocupată temporar de ruşi anul trecut.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Zelenski i-a mulțumit public lui Olaf Scholz pentru încă două noi sisteme Patriot. "Ne apropie de un scut aerian complet pentru Ucraina"