Întâlnire de gradul zero între Xi Jinping şi Joe Biden. Ce speră cei doi să obţină după negocierile din San Francisco
Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a început, marţi, prima vizită în Statele Unite după şase ani, după ce preşedintele Joe Biden a declarat că urmăreşte să restabilească o comunicare normală cu Beijingul, transmite Reuters.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Xi se află în prima sa vizită în SUA din 2017. El urmează să se întâlnească, miercuri dimineaţă, cu Biden într-o locaţie nedezvăluită din zona golfului San Francisco şi apoi să participe la summitul anual al Forumului de cooperare economică Asia-Pacific (APEC).
Summitul lui Xi cu Biden va fi prima întâlnire faţă în faţă dintre liderii american şi chinez de un an şi a fost prezentată de oficialii americani ca o oportunitate de a reduce fricţiunile în ceea ce mulţi consideră a fi cea mai periculoasă rivalitate din lume.
Joe Biden, afectat de conflicte din întreaga lume, va încerca să detensioneze relațiile cu China, la întâlnirea cu Xi Jinping, astfel încât Casa Albă să își poată concentra energia asupra Israelului, Ucraina și viitoarele alegeri prezidenţiale potrivit a trei oficiali de la Casa Albă citaţi de Politico. De partea cealaltă, Xi vrea să revigoreze economia Chinei care încă nu şi-a revenit complet după pandemie, piața imobiliară este în criză, iar șomajul în rândul tinerilor a atins un nivel record. Pe agenda liderului chinez se mai află atragerea de investitori şi evitarea conflictelor.
Xi a salutat de pe treptele avionului său Air China la sosire şi a coborât pentru a se întâlni cu oficialii americani pe pistă, inclusiv cu secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, şi cu ambasadorul SUA în China, Nicholas Burns. Apoi s-a urcat în limuzina sa chineză Hongqi, sau "Steagul roşu", şi a plecat de la aeroport spre San Francisco, unde sunt aşteptate demonstraţii atât pro, cât şi contra vizitei sale.
- Xi Jinping le cere femeilor să stea acasă și să facă mai mulți copii pentru ca China să redevină cea mai...
- Fostul premier chinez Li Keqiang a murit la 68 de ani, în urma unui infarct. Cândva o stea în devenire, a ajuns...
- Ce mesaj i-a transmis Xi Jinping preşedintelui Biden, după ce s-a întâlnit cu Putin, la Beijing: Este crucial...
Aşteptările lui Biden de la acest summit
Cu mai puţin de două ore mai devreme, secretarul de stat american Antony Blinken s-a adresat miniştrilor celor 21 de membri ai APEC şi a subliniat că SUA crede într-o "regiune în care economiile sunt libere să îşi aleagă propria cale... unde bunurile, ideile, oamenii circulă legal şi liber".
Blinken nu a menţionat numele Chinei, dar limbajul său a reluat retorica americană din ultimii ani, în care Washingtonul a acuzat China că intimidează ţările mai mici din Indo-Pacific şi că încearcă să submineze ceea ce SUA şi aliaţii săi numesc ordinea "bazată pe reguli".
Reprezentanta SUA pentru comerţ, Katherine Tai, care, împreună cu Blinken, a deschis sesiunea ministerială APEC, a declarat că reuniunea de la San Francisco are loc într-un moment de "mare incertitudine şi provocări" pentru regiune. Ea a menţionat tensiunile geopolitice în creştere, lanţurile de aprovizionare fragile şi agravarea crizei climatice.
Anterior, Biden a declarat că urmăreşte să îmbunătăţească relaţia cu China după o perioadă de relaţii tensionate şi că va încerca să reia comunicaţiile normale între cele două superputeri, inclusiv contactele între militari.
Purtătorul de cuvânt pentru securitate naţională al Casei Albe, John Kirby, a declarat reporterilor că Biden şi Xi vor discuta, de asemenea, despre conflictul dintre Israel şi Hamas din Gaza, precum şi despre eforturile SUA de a sprijini Ucraina în lupta sa împotriva armatei ruse. Chestiunile economice vor ocupa un loc important pe ordinea de zi.
Biden a declarat că SUA nu doresc să se decupleze de China, ci doresc să schimbe în bine relaţia economică. Administraţia a făcut un efort pentru a "de-risca" unele lanţuri de aprovizionare americane critice faţă de China, pe măsură ce concurenţa economică şi militară dintre cele două ţări a crescut.
Xi, care încearcă să atragă investiţii străine în timpul APEC pentru a contracara dificultăţile recente ale ţării sale, este aşteptat să ia masa cu cei mai importanţi directori de afaceri din SUA miercuri. Pentru întreprinderile americane, va fi o şansă de a se întâlni direct cu liderul Chinei, în timp ce caută modalităţi de a naviga prin încetinirea economică a acestei ţări şi prin incertitudinea cauzată de extinderea normelor de securitate chinezeşti.
Îngrijorări legate de o confruntare
Biden a avut grijă să asigure ţările din regiune, inclusiv China, că SUA nu urmăreşte o separare economică completă, o noţiune care a alimentat îngrijorările partenerilor şi aliaţilor Washingtonului cu privire la o confruntare între superputeri care ar bulversa economia globală.
China a întrerupt contactele între militari cu SUA după ce preşedintele de atunci al Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, a vizitat Taiwanul guvernat democratic, dar revendicat de China, în august 2022. Restabilirea contactelor este un obiectiv de top al SUA pentru a evita calculele greşite între cele două armate.
Washingtonul speră, de asemenea, într-o mai mare cooperare din partea Beijingului în combaterea producţiei de fentanil, un puternic drog opioid sintetic, care a devenit un flagel în Statele Unite şi în special în San Francisco.
Relaţiile sino-americane s-au înrăutăţit după ce Biden a ordonat doborârea, în februarie, a unui presupus balon de spionaj chinezesc care a survolat Statele Unite.
De atunci, înalţi oficiali ai administraţiei Biden au vizitat Beijingul şi s-au întâlnit cu omologii lor, în încercarea de a restabili comunicarea şi încrederea. Câteva sute de demonstranţi, majoritatea pro-China, purtând steaguri chinezeşti, s-au adunat în faţa hotelului delegaţiei chineze înainte de sosirea lui Xi în SUA.
Miercuri sunt aşteptate proteste mai ample, inclusiv din partea unor grupuri pentru drepturile omului care critică politicile lui Xi în Tibet, Hong Kong şi faţă de uigurii musulmani, în apropierea locului de desfăşurare a summitului.
La sosirea lui Biden la San Francisco, cu puţin timp înainte ca Xi să aterizeze, manifestanţi au întâmpinat coloana de maşini a preşedintelui american de la aeroport. Unii au fluturat steaguri chinezeşti şi au ţinut bannere prin care cereau legături "amabile" şi "calde" între SUA şi China. Alţii ţineau pancarte care condamnau Partidul Comunist Chinez.
Mai devreme, marţi, un avion de mici dimensiuni a survolat în cercuri locul de desfăşurare a summitului APEC din centrul oraşului San Francisco, purtând un banner pe care scria: "END CCP FREE CHINA FREE HK FREE TIBET FREE UIGHUR", referindu-se la tratamentul aplicat de China uigurilor, pe care administraţia Biden îl numeşte "genocid".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰