Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Xi Jinping îl avertizează pe Joe Biden în privința Taiwanului: "Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă"

Preşedintele chinez Xi Jinping l-a avertizat joi pe omologul său american Joe Biden, în cadrul celei de-a cincea convorbiri telefonice pe care au avut-o, "să nu se joace cu focul" în privinţa Taiwanului, relatează media chineze, în contextul avertismentelor Beijingului privind o posibilă vizită la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 28.07.2022 , 22:24

Xi Jinping, președintele Chinei SUA crede că China își pregătește armata pentru a cuceri Taiwanul. - Profimedia

Media chineze de stat relatează că Xi Jinping a spus că SUA ar trebui să respecte principiul "unei Chine unite" şi că a subliniat că ţara sa se opune cu fermitate independenţei Taiwanului şi amestecului unor forţe externe. Beijingul a emis avertismente tot mai pronunţate privind repercusiunile unei eventuale vizite a lui Nancy Pelosi, membră a Partidului Democrat ca şi Joe Biden, pe insulă.

"Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă. Sperăm că partea americană poate vedea asta cu claritate", i-a spus Xi Jinping lui Joe Biden, potrivit presei chineze de stat, preluate de Reuters.

"Conversaţia între preşedintele Biden şi preşedintele Xi Jinping din Republica Populară Chineză s-a încheiat la 10.50", a anunţat mai devreme Casa Albă într-un comunicat. Apelul telefonic a început cu două ore şi 17 minute mai devreme, la 08.33 ora locală 

Articolul continuă după reclamă
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Xi Jinping îl avertizează pe Joe Biden în privința Taiwanului: "Cei care se joacă cu focul nu vor reuşi decât să se ardă"