Volodimir Zelenski: "Dorința Ucrainei de a negocia scade cu fiecare nou Bucha, cu fiecare nou Mariupol"
Răbdarea Kievului se epuizează în ceea ce privește negocierile cu Rusia, având în vedere dovezile tot mai numeroase de atrocități comise de armata rusă, a declarat președintele Volodimir Zelenski, într-un discurs online adresat miercuri studenților universitari francezi, relatează CNN, citat de Mediafax.
"Suntem pregătiți să purtăm aceste negocieri, aceste discuții, atâta timp cât nu este prea târziu", a declarat Zelenski. "Cu fiecare nou Bucha, cu fiecare nou Mariupol, cu fiecare nou oraș în care există zeci de morți, cazuri de viol, cu fiecare nouă atrocitate, dispare dorința și posibilitatea de a negocia, precum și posibilitatea de a rezolva această problemă într-o manieră diplomatică", a adăugat el. Zelenski și-a exprimat, de asemenea, convingerea că Kievul va câștiga războiul și va recupera toate teritoriile care aparțin Ucrainei.
El a reiterat necesitatea ca Ucraina să adere la Uniunea Europeană, făcând apel la pași semnificativi pentru a include Ucraina în această uniune. "Ucraina nu va face decât să întărească alte state, armata noastră și-a demonstrat capacitățile. Poporul nostru și-a dovedit capacitatea", a declarat Zelenski.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰