Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vladimir Putin s-ar fi pregătit de la finalul anului 2021 pentru o criză alimentară mondială

Un oficial de la Kremlin, consilierul Maksim Oreșkin, a vorbit în timpul unui eveniment despre criza alimentară care se prefigurează pe fondul războiului din Ucraina. El susține că Vladimir Putin a făcut planuri în acest sens chiar, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 19.05.2022 , 17:33

Rusia consideră că Occidentul e vionvat de viitoarea criză alimentară Un consilier de la Kremlin susține că Putin s-a pregătit de la finalul anului 2021 pentru o criză alimentară mondială. - Profimedia

Vladimir Putin, după cum susține consilierul său, ar fi luat în calcul o posibilă criză alimentară la nivel global și, din această cauză, a început să facă pregătiri în acest sens încă de la finalul anului 2021.

Dacă luăm în calcul evenimentele de la finalul anului trecut și începtul anului în care ne află, ne dăm seama că aceste planuri au început să fie puse în aplicare atunci când perspectiva unui război în Ucraina ducea la primele creșteri ale prețurilor la produsele alimentare.

"Vladimir Vladimirovici (n.r. Putin) a înţeles că aceste probleme (n.r alimentare) ar putea afecta Rusia. Astfel, am început de la sfârşitul anului trecut să pregătim activ Rusia pentru foametea din lume", a declarat Oreșkin.

Articolul continuă după reclamă

"Asta ne permite să fim siguri de noi" astăzi, a adăugat consilierul.

Pe acelaşi subiect

Trebuie subliniat și faptul că la finalul anului 2021, Federația Rusă se confrunta cu o inflație accentuată în cazul produselor alimentare. În plus, tot în același timp au fost introduse și unele restricții legate de export sau taxe suplimentare pentru cereale, ulei și îngrășăminte.

Ce cauzează criza alimentară?

În timpul intervenției sale, Maksim Oreșkin a oferit și explicație legată de cauzele care duc la o criză alimentară. Astfel, el respinge orice responsabilitate a Federației Ruse și acuză statele occidentale și sancțiunile luate de la începutul războiului.

Oreșkin crede că "principala cauză a foametei din lume care va avea loc în acest an este reprezentată de măsurile economice necugetate ale SUA, ale Uniunii Europene".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin s-ar fi pregătit de la finalul anului 2021 pentru o criză alimentară mondială