Vladimir Putin reziliază prin lege toate tratatele cu Consiliul Europei
Vladimir Putin vrea ca rezilierea tratatelor cu Consiliul Europei să fie consacrată prin lege. Printe altele, a propus anularea Cartei Consiliului Europei, convențiilor europene privind reprimarea terorismului și protecția drepturilor omului. În total, se propune retragerea Rusiei din 21 de tratate.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Sunt vizate, printre altele, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului şi Carta Socială Europeană. Acesta este rezultatul unui proiect de lege pe care preşedintele Putin l-a introdus marţi în parlament. Adoptarea proiectului de lege este considerată o formalitate, relatează Agerpres.
Documentul a fost publicat marți în baza de date electronică a Dumei de Stat. "Din cauza încetării calității de membru a Federației Ruse în Consiliul Europei, începând cu 16 martie 2022, se propune să se considere invalide în ceea ce privește Federația Rusă următoarele acorduri internaționale: Statutul din 5 mai 1949 al Consiliul Europei, <...> Convenția din 4 noiembrie 1950 pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, <...> Convenția europeană pentru reprimarea terorismului din 27 ianuarie 1977", se arată în document. În total, Putin a cerut anularea a 21 de documente, potrivit Tass.
Vladimir Putin propune retragerea Rusiei din toate tratatele internaționale
Totodată, săptămâna trecută, liderul de la Kremlin a înaintat Dumei de Stat un proiect de lege care denunţa Convenţia Penală privind Corupţia a Consiliului Europei, menţionând, de asemenea, intenţia de a renunţa la calitatea de membru deplin al Rusiei în cadrul Grupului Statelor Împotriva Corupţiei (GRECO), care monitorizează implementarea Convenţiei.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a încetat oficial să se aplice Rusiei în luna septembrie. Rusia s-a retras preventiv din Consiliul Europei după ce organizaţia cu sediul la Strasbourg a anunţat că acest stat se confruntă cu expulzarea din cauza războiului declanşat împotriva Ucrainei.
Cu toate acestea, câteva mii de dosare împotriva Rusiei sunt încă pe rol la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Acestea au fost depuse înainte ca Rusia să fie exclusă oficial şi, prin urmare, trebuie să fie examinate de instanţă. Potrivit Convenţiei, Rusia este obligată contractual să pună în aplicare hotărârile acestor procese, dar Moscova a comunicat deja că nu se va conforma.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰