Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vladimir Putin nu trebuie să semneze un decret pentru a opri mobilizarea, anunță Kremlinul. Rușii se tem că încorporările ar putea fi reluate

Rusia nu are nevoie de un decret semnat de Vladimir Putin pentru a încheia oficial mobilizarea parţială a rezerviştilor pentru a fi trimişi să lupte în Ucraina, a anunţat marţi Kremlinul, specificând că nu va fi emis niciun act suplimentar în acest sens, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 01.11.2022 , 15:20

Vladimir Putin, președintele Federației Ruse Vladimir Putin nu trebuie să semneze un decret pentru a opri mobilizarea, anunță Kremlinul. Rușii se tem că încorporările ar pute fi reluate - Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat la 21 septembrie prima mobilizare în Rusia după cel de-al Doilea Război Mondial, după o serie de eşecuri militare în Ucraina. Anunţul său a generat un exod al bărbaţilor apţi de luptă, sute de mii de persoane plecând în ţări precum Georgia, Armenia şi Kazahstan, în timp ce peste 2.000 de persoane au fost reţinute la protestele împotriva mobilizării, scrie sursa citată.

Rusia a anunţat săptămâna trecută că i-a recrutat deja, în mai puţin de o lună, pe cei 300.000 de rezervişti de care avea nevoie şi că nu mai este necesară continuarea încorporării. Dar refuzul Kremlinului de a emite un decret oficial prin care să pună capăt mobilizării este de natură să crească temerile ruşilor că mobilizarea ar putea fi totuşi reluată.

Putin s-a consultat cu juriștii pe tema moblizării parțiale

Articolul continuă după reclamă

Putin declarase luni că se va consulta cu experţi jurişti pentru a vedea dacă este necesar un nou ordin prezidenţial în acest sens.

Pe acelaşi subiect

"Nu este nevoie de un decret", a declarat marţi presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov. "Departamentul juridic din cadrul administraţiei prezidenţiale a ajuns la concluzia că mobilizarea parţială a fost încheiată. Telegrame în acest sens au fost trimise de Ministerul Apărării birourilor de înrolare militară pentru a pune capăt trimiterii de documente de recrutare", a adăugat acesta.

Partea din decretul de mobilizare al lui Putin care menţionează câţi rezervişti vor fi chemaţi a fost clasificată şi nu a fost niciodată făcută publică, ceea ce a sporit temerile că campania de înrolare ar putea fi reluată.

Peskov a încercat marţi să risipească aceste temeri. "Un anumit număr era inclus în decret: până la 300.000 de persoane. În consecinţă, acest decret a fost adus la îndeplinire", a spus acesta. Întrebat dacă decretul iniţial a rămas în vigoare, el a răspuns: "Nu".

Ministrul rus al apărării, Serghei Şoigu, a declarat că 87.000 din cei 300.000 de soldaţi mobilizaţi au fost deja desfăşuraţi în teatrul de operaţiuni din Ucraina. Întâmplător sau nu încheierea mobilizării în Rusia a coincis cu debutul oficial, marţi, a campaniei de încorporare de toamnă pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu, urmând să fie convocaţi circa 120.000 de cetăţeni ruşi, potrivit EFE.

Comandamentul militar rus susţine că recruţii nu vor fi trimişi pe teritoriul autoproclamatelor republici Doneţk şi Lugansk (în estul Ucrainei) şi nici în regiunile Zaporojie şi Herson (sud), recent anexate de Moscova.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin nu trebuie să semneze un decret pentru a opri mobilizarea, anunță Kremlinul. Rușii se tem că încorporările ar putea fi reluate