Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vladimir Putin l-a demis pe şeful agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin. În locul său a fost numit un fost militar

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a demis vineri prin decret pe şeful agenţiei spaţiale ruse Roscosmos, Dmitri Rogozin, care s-a remarcat în ultimele luni prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului, relatează AFP, citat de Agerpres.

de Redactia Observator

la 15.07.2022 , 16:43

Vladimir Putin l-a demis pe şeful agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin. În locul său a fost numit un fost militar - Profimedia

Dmitri Rogozin, în vârstă de 58 de ani, va fi înlocuit în funcţie de Iuri Borisov, de 65 de ani, care a deţinut până atunci portofoliul de vicepremier însărcinat cu complexul militaro-industrial rus care include şi domeniul spaţial. În acest post, Dmitri Rogozin a ieşit din universul tern al birocraţilor ruşi cu memele sale publicate pe Twitter sau cu tiradele sale scandaloase şi provocatoare de pe Telegram.

Industria spaţială rusă, în declin

În cei cinci ani în acest post, el nu a reuşit totuşi să oprească declinul industriei spaţiale ruse, care este depăşită şi care suferă din cauza lipsei de inovare şi a corupţiei. În 2020, Rusia a pierdut monopolul zborurilor în spaţiu cu rachetele sale Soiuz vechi, dar fiabile, odată cu intrarea în scenă a companiei SpaceX, a miliardarului Elon Musk.

Articolul continuă după reclamă

După declanşarea ofensivei ruse împotriva Ucrainei pe 24 februarie, Rogozin, care a fost ambasador al Rusiei pe lângă NATO, s-a remarcat prin declaraţiile sale belicoase la adresa Occidentului, vorbind în mod repetat despre distrugerile pe care le-ar putea provoca armele nucleare ruse Cooperarea ruso-occidentală în domeniul spaţiul a fost marcată de atacul Rusiei asupra statului vecin.

Înlocuitorul lui Putin provine din rândul militarilor, înainte de postul de vicepremier ocupându-l pe cel de ministru adjunct al apărării. Această schimbare intervine în contextul tensiunilor ruso-occidentale tot mai mari. Ruşii şi americanii se acuză, între altele, de ambiţii militare în spaţiu Agenţia spaţială rusă activează atât în domeniul civil, cât şi în cel militar, notează AFP.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin l-a demis pe şeful agenţiei spaţiale ruse, Dmitri Rogozin. În locul său a fost numit un fost militar