Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Vladimir Putin, bolnav? Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a vorbit despre sănătatea liderului de la Kremlin

De mai multe săptămâni, speculaţiile pe seama stării de sănătate a Vladimir Putin se ţin lanţ. Cea mai recentă dintre ele a fost că țarul de la Kremlin ar avea cancer și că ar fi fost chiar operat de urgență. Aseară, ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a pus capăt acestor zvonuri, dând asigurări că președintele Putin nu este bolnav. Război Rusia - Ucraina, ziua 96 LIVE TEXT

de Veronica Micu

la 30.05.2022 , 09:05

- Profimedia

Sănătatea președintelui Vladimir Putin și viața sa privată sunt subiecte tabu în Rusia, aproape niciodată discutate în public. Dar, ca răspuns la o întrebare a postului de televiziune francez TF1, Serghei Lavrov a declarat: "Nu cred că cineva întreg la cap poate vedea la această persoană (Vladimir Putin) semne ale vreunei boli ori afecţiuni". Şeful diplomaţiei ruse a precizat că Vladimir Putin, care împlineşte 70 de ani în octombrie, apare în public "zilnic".

"Îl puteţi vedea la televizor, îi puteţi citi sau asculta discursurile. Îi las pe cei care răspândesc astfel de zvonuri să rezolve asta cu conştiinţa lor, în ciuda ocaziilor zilnice pe care le au de a verifica starea de fapt", a spus Serghei Lavrov, potrivit Le Parisien.

Oliver Stone: "Vladimir Putin a avut cancer, dar a învins boala"

Articolul continuă după reclamă

Regizorul american Oliver Stone a declarat, în urmă cu câteva zile, într-un interviu acordat lui Lex Fridman, că președintele rus Vladimir Putin a avut cancer, dar l-a învins, potrivit Business Insider. 

Pe acelaşi subiect

"Țin minte asta. Putin a avut cancer, dar s-a vindecat", a declarat Stone.

Starea de sănătate a lui Vladimir Putin este intens dezbătută în această perioadă, iar numeroase surse din serviciile secrete internaționale sau apropiate Kremlinului susțin că președintele Putin se confruntă cu o boală gravă. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a negat aceste zvonuri, catalogându-le drept "ficțiune și minciuni". 

La începutul lunii mai, șeful serviciilor secrete ucrainene a declarat, într-un interviu pentru Sky News, că Vladimir Putin este foarte bolnav de cancer. Liderul de la Kremlin se află într-o „stare psihică şi fizică foarte proastă şi este foarte bolnav”, având cancer, dar şi alte afecţiuni, susține generalul ucrainean. Totodată, un oligarh apropiat de Kremlin susține, într-o înregistrare secretă obținută de publicația New Lines Magazine, că președintele rus ar suferi de o formă de cancer de sânge. 

În luna mai 2022, site-ul de investigații Proekt scria că Vladimir Putin ar avea cancer de tiroidă

Vladimir Putin, la putere de peste două decenii, a declanşat la 24 februarie o ofensivă în Ucraina care a ucis mii de persoane, a provocat cea mai gravă criză a refugiaţilor din Europa de la Al Doilea Război Mondial şi a antrenat sancţiuni occidentale fără precedent împotriva Rusiei. 

Veronica Micu Like

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin, bolnav? Ministrul de Externe rus Serghei Lavrov a vorbit despre sănătatea liderului de la Kremlin