Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Vladimir Putin a semnat nouă doctrină navală a Rusiei: Statele Unite, declarate principala ameninţare pentru Moscova

Preşedintele Vladimir Putin a semnat duminică o nouă doctrină navală ce prezintă Statele Unite ca principal rival al Rusiei şi stabileşte ambiţiile maritime globale ale Rusiei pentru zone cruciale precum Arctica şi în Marea Neagră, relatează Reuters.

de Redactia Observator

la 31.07.2022 , 15:58

președintele Rusiei Vladimir Putin Vladimir Putin a semnat nouă doctrină navală a Rusiei: Statele Unite, declarate principala ameninţare pentru Moscova - Profimedia Images

Exprimându-se de Ziua Flotei Militare ruse în fosta capitală imperială Sankt Petersburg, fondată de ţarul Petru cel Mare, Putin l-a lăudat pe Petru pentru că a făcut din Rusia o mare putere maritimă şi a crescut poziţia globală a statului rus.

După ce a inspectat marina, Putin a ţinut un scurt discurs în care a promis livrarea a ceea ce el a prezentat drept rachete de croazieră hipersonice unice Zircon, avertizând că Rusia are puterea militară de a învinge orice potenţial agresor.

Cu puţin timp înainte de discurs, el a semnat o nouă doctrină navală de 55 de pagini, care stabileşte obiectivele strategice generale ale marinei ruse, inclusiv ambiţiile sale de "mare putere maritimă" care se extind asupra întregii lumi, transmite AGERPRES.

Articolul continuă după reclamă

Statele Unite ale Americii, principala ameninţare la adresa Rusiei, spune doctrina

Pe acelaşi subiect

Principala ameninţare la adresa Rusiei, spune doctrina, este "politica strategică a Statelor Unite de a domina oceanele lumii" şi apropierea alianţei militare NATO de graniţele Rusiei.

Rusia îşi poate folosi forţa militară în mod corespunzător situaţiei în oceanele lumii când alte puteri "soft", precum instrumente diplomatice şi economice, vor fi epuizate, declară doctrina.

Putin nu a menţionat conflictul din Ucraina în timpul discursului său, dar doctrina militară prevede o "cuprinzătoare întărire a poziţiei geopolitice a Rusiei" în Marea Neagră şi Marea Azov, notează Reuters.

Ea stabileşte de asemenea Oceanul Arctic, despre care Statele Unite au declarat în mod repetat că Rusia încearcă să îl militarizeze, ca zonă de o importanţă deosebită pentru Rusia.

Vastul litoral al Rusiei de 37.650 km, care se întinde de la Marea Japoniei până la Marea Albă, include de asemenea Marea Neagră şi Marea Caspică.

Putin vrea să doteze marina rusă cu rachete hipersonice Zircon

Putin a mai declarat că livrarea rachetelor de croazieră hipersonice Zircon către fregata Amiral Gorşkov va începe în câteva luni. Locaţia desfăşurării lor va depinde de interesele Rusiei, a spus el.

"Lucrul cheie aici este capabilitatea marinei ruse (...). Să fie capabilă să răspundă cu viteza fulgerului tuturor celor care hotărăsc să ne încalce suveranitatea şi libertatea", a declarat el.

Armele hipersonice pot zbura cu o viteză de nouă ori mai mare decât cea a sunetului şi Rusia a efectuat anul trecut teste de lansare a rachetelor Zircon de pe nave de război şi submarine.

În Crimeea, guvernatorul Sevastopolului Mihail Razvojaev a anunţat că forţele ucrainene au lovit cartierul general al Flotei Ruse la Marea Neagră în acest oraş-port deţinut de Rusia duminică dimineaţă devreme, rănind cinci membri ai personalului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Vladimir Putin a semnat nouă doctrină navală a Rusiei: Statele Unite, declarate principala ameninţare pentru Moscova