Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viktor Orban anunță că va bloca orice sancțiune UE privind energia nucleară a Rusiei. Rosatom le extinde o centrală ungurilor

Ungaria se va opune prin veto sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Rusiei care vizează energia nucleară, a declarat vineri premierul Viktor Orban.

de Redactia Observator

la 27.01.2023 , 18:51

Viktor Orban anunță că se va opune oricăror sancțiuni UE privind energia nucleară a Rusiei Lucrări de extindere la Centrala Nucleară Paks din Ungaria, septembrie 2022 - Profimedia

Ucraina a cerut celor 27 de state membre ale UE să includă în sancţiuni compania rusă de stat pentru energie nucleară Rosatom, dar Ungaria, care are o centrală nucleară construită de Rusia, pe care intenţionează să o extindă împreună cu Rosatom, se opune acestei idei. 

Premierul Viktor Orban a reiterat, într-un interviu, că va recurge la dreptul de veto pentru a bloca sancţiunile privind energia nucleară rusă. "Nu vom permite ca planul de a include energia nucleară în sancţiuni să fie pus în aplicare", a declarat premierul ungar. "Acest lucru iese din discuţie", a punctat el.

 Ungaria are o centrală care va fi extinsă de compania rusă Rosatom

Articolul continuă după reclamă

Occidentul nu a impus sancţiuni împotriva Rosatom de la începutul războiului din Ucraina. Budapesta a criticat în repetate rânduri sancţiunile Bruxelles-ului la adresa Rusiei, afirmând că acestea nu au reuşit să slăbească semnificativ Rusia, în timp ce riscă să distrugă economia europeană. Centrala nucleară Paks din Ungaria are patru mici reactoare VVER 440 construite în Rusia, cu o capacitate combinată de aproximativ 2.000 de megawaţi, care au început să funcţioneze între 1982 şi 1987.

Pe acelaşi subiect

Centrala generează aproximativ jumătate din energia din Ungaria, iar centrala îşi procură combustibilul nuclear din Rusia. În cadrul unui acord semnat în 2014 cu Rusia, Ungaria intenţionează să extindă centrala Paks cu două reactoare VVER,  de fabricaţie rusească cu o capacitate de 1,2 gigawaţi fiecare.

Rosatom, suspectată că ajută armata la fabricarea de rachete

Tot mai multe voci au cerut sancţionarea Rosatom. Conglomeratul nuclear de deţinut de statul rus ar fi furnizat industriei de armament componente, tehnologie și materii prime pentru rachete, potrivit unor documente citate de serviciile de informaţii ucrainene.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Viktor Orban anunță că va bloca orice sancțiune UE privind energia nucleară a Rusiei. Rosatom le extinde o centrală ungurilor