Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Viața și cariera lui Donald Trump. Cum a ajuns adolescentul rebel să devină miliardar și apoi președinte al SUA

Adolescent rebel, om de afaceri prosper, vedetă de televiziune, preşedinte. La 78 de ani, Donald Trump este autorul celei mai spectaculoase reveniri din politica americană. După finalul cu scandal al primului mandat, problemele cu justiţia şi o condamnare penală istorică, nimeni nu îi mai dădea nicio şansă. Azi se întoarce la Casa Albă mai puternic ca niciodată. Adversari şi susţinători deopotrivă spun acum că este personalitatea politică a începutului de secol. 

de Redactia Observator

la 20.01.2025 , 20:12

Donald Trump Viața și cariera lui Donald Trump. Cum a ajuns adolescentul rebel să devină miliardar și apoi președinte al SUA - Profimedia Images

"Când mă uit la călătoria mea prin viaţă îmi dau seama că mâna lui Dumnezeu m-a condus spre locul în care sunt azi", declarat Donald Trump.

Nimeni nu anticipa, în urmă cu fix patru ani, că Donald Trump va reveni la Casa Albă. Primul său mandat a culminat cu cea mai neagră zi din istoria democraţiei americane: asaltul asupra Capitoliului. După ce Trump a refuzat să-şi recunoască înfrângerea în faţa lui Joe Biden. Cariera sa politcă părea încheiată. Donatorii și susținătorii au jurat să nu-l mai sprijine niciodată și chiar și cei mai apropiați aliați ai săi l-au renegat public. 

"Nu cedaţi niciodată, nu renunţaţi, nu permiteţi asta. Dacă vă apare în faţă un zid de beton, treceţi prin el, treceţi peste el, treceţi pe lângă el, faceţi cumva să ajungeţi de cealaltă parte a zidului", spunea Donald Trump.

Articolul continuă după reclamă

Retragerea lui Donald Trump a fost una temporară și strategică

Pe acelaşi subiect

S-a retras la Mar-a-Lago, domeniul său exclusivist din Florida, de unde şi-a plănuit revenirea. A mizat pe un singur lucru - popularitatea pe care o are în rândul americanilor şi alegători atât de loiali încât putea ierta şi o crimă.  

"Susţinătorii mei sunt cei mai deştepţi şi ştiţi ce se mai spune despre oamenii mei, că sunt cei mai loiali, aţi mai văzut aşa ceva? Pot să ies pe 5th Avenue şi să împuşc pe cineva şi nu voi pierde niciun alegător. Este incredibil!", își amintea Donald Trump.

Este o popularitate care a fost însă construită timp de jumătate de secol. Donald Trump s-a născut pe 14 iunie 1946, în Queens, New York, în familia unui constructor cu origini germane, căsătorit cu o emigrantă din Scoţia. A fost de mic temperamental. Şi pentru a-l disciplina pe rebelul Donald, la 13 ani, părinţii l-au trimis la Şoala Militară. 

Tatăl său, extrem de exigent, avea alte planuri cu el. De altfel, Fred Trump este cel care i-a modelat personalitatea. L-a învăţat că dacă vrea să fie rege, trebuie să fie nemilos. La 25 de ani, i-a cerut tatălui său un împrumut de un milion de dolari pentru a investi în propriile proiecte în Manhattan. 

S-a dovedit o carte câştigătoare. La 37 de ani inaugura Trump Tower, un zgârie-nori de 200 de metri înălțime, considerat şi azi una dintre clădirile emblematice din New York. 7 ani mai târziu, deschide primul său cazino, în Atlantic City. Mulţi spun că succesul său se datorează unor practici suspecte. S-a vorbit chiar de legături cu Mafia. Pentru alţii a fost mereu întruchiparea perfectă pentru visul american. 

La începutul anilor '90 imperiul său financiar se prăbuşeşte. Hotelurile și cazinourile sale încep să acumuleze datorii uriașe şi invocă de patru ori legea falimentului. "Eram pe cel mai înalt piedestal, pe cel mai mare din ţară, tot ce atingeam se transforma în aur, şi, într-o zi, acest piedestal mi-a fost tras de sub picioare", povestea Trump.

Este momentul în care Donald Trump schimbă strategia şi pe lângă proiecte imobiliare, începe să construiască brand-ul Trump. Îşi pune numele cu litere de tipar aurii pe tot mai multe produse, de la sticle de vin şi alimente până la parfumuri și avioane. "Motivul pentru care afacerea mea imobiliară are succes este că toţi ştiu că, dacă pun numele Trump pe ceva, va fi cel mai bun", explica el.  

În 2004 devine producătorul şi gazda propriului show de televiziune, "Ucenicul", care l-a făcut cunoscut în lumea întreagă.

Viaţa personală a lui Donald Trump este la fel de tumultoasă

În tinereţe, avea o nouă iubită în fiecare an. S-a căsătorit de 3 ori şi are cinci copii. Pe Melania, cea care revine alături de el la Casa Albă a cunoscut-o în 1998, la o petrecere de la la Săptămâna Modei, iar anul acesta împlinesc 20 de ani de căsătorie. Tot la începutul anilor 2000, Trump începe să cocheteze cu ideea de a deveni preşedinte. 

La 78 de ani, Donald Trump este din nou liderul lumii libere. S-a întors la Casa Albă cu acelaşi vis. "Aceasta va fi cu adevărat epoca de aur a Americii. Aceasta este o victorie magnifică pentru poporul american, care ne va permite să facem America din nou măreaţă", a declarat Donald Trump.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi început să folosiţi ChatGPT în sarcinile de zi cu zi de la serviciu?
Observator » Ştiri externe » Viața și cariera lui Donald Trump. Cum a ajuns adolescentul rebel să devină miliardar și apoi președinte al SUA