Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Viaţă de coşmar", fără menajeră sau şofer, pentru un oligarh rus. Lovit în plin de sancţiuni, se teme că nu va putea supravieţui cu conturile blocate

Oligarhul rus Petr Aven, lovit în plin de sancţiunile impuse de statele occidentale în urma invadării Ucrainei de către Rusia, se plânge că viaţa sa e distrusă. Miliardarul, considerat un apropiat al preşedintelui Vladimir Putin, susţine că familia sa "nu înţelege cum ar putea supravieţui" fără şofer sau menajeră, după ce Aven a fost gonit din Marea Britanie.

de Redactia Observator

la 25.03.2022 , 18:47

Oligarhul rus, lovit în plin de sancţiuni Oligarhul rus, lovit în plin de sancţiuni - Profimedia

Oligarhul rus Petr Aven, considerat un apropiat al preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, se declară puternic lovit de sancţiunile impuse de statele occidentale. Familia acestuia ar fi într-un impas major, pusă în situaţia de a trăi fără confortul obişnuit. "Nu înţelegem cum am putea supravieţui", se plânge Petr Aven, potrivit Daily Mail.

Miliardarul, care locuia în centrul Londrei, se teme că nu i se va permite niciodată să se întoarcă în Marea Britanie. Conturile lui Petr Aven au fost îngheţate după ce Rusia a invadat Ucraina, cu o lună în urmă. Într-un interviu acordat pentru Financial Times, oligarhul a declarat că "afacerea e complet distrusă". "Tot ce am construit timp de 30 de ani e ruinat. Acum trebuie să începem o viaţă nouă. Voi putea să am o menajeră sau un şofer? Nu conduc ... poate fiica mea vitregă o va face", spune el.

Reacţia oligarhului rus faţă de sancţiuni

Articolul continuă după reclamă

La începutul lunii, miliardarii ruşi Mikhail Fridman şi Petr Aven au declarat că vor contesta "temeiul fals şi nefondat" al sancţiunilor impuse de Uniunea Europeană şi că vor folosi toate mijloacele disponibile pentru a le anula, informează Reuters. "Mikhail Fridman şi Petr Aven sunt profund şocaţi de acuzaţiile în mod evident false din Regulamentul UE, care pretind să justifice temeiul pentru care au fost sancţionaţi”, au transmis oamenii de afaceri.

"Domnul Fridman şi domnul Aven vor contesta - cu fermitate şi prin toate mijloacele disponibile - temeiul fals şi nefondat pe care au fost impuse aceste sancţiuni, pentru anularea daunelor nejustificate şi inutile aduse surselor de venit şi prosperităţii numeroşilor lor angajaţi, clienţi, parteneri şi părţi interesate, precum şi afacerilor pe care ei şi partenerii lor le-au construit în ultimii 25 de ani”, au mai indicat ei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » "Viaţă de coşmar", fără menajeră sau şofer, pentru un oligarh rus. Lovit în plin de sancţiuni, se teme că nu va putea supravieţui cu conturile blocate