Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Val de atacuri armate în SUA. În ultimele 24 de zile au avut loc nu mai puţin de 33 de incidente sângeroase

Un val de atacuri armate fără precedent însângerează Statele Unite! 33 în 24 de zile, mai multe decât zilele care au trecut din anul acesta. Doar în ultimele 24 de ore americanii au numărat cel puţin 26 de morţi şi răniţi. 

de Redactia Observator

la 24.01.2023 , 22:06

Şirul tragediilor a început în San Francisco. Înarmat cu o armă de asalt, un bărbat de origine asiatică a dat buzna într-o fermă de ciuperci, unde lucrase, şi a început să tragă în tot ce mişca. Patru foşti colegi au căzut fără viaţă la pământ. După câteva minute, individul a deschis focul în sediul unei firme de transport. Încă trei oameni au pierit. După câteva ore, trăgătorul, în vârstă de 67 de ani, s-a dus cu maşina în faţa unei secţii de poliţie şi a fost capturat. 

Tot lângă San Francisco, în Oakland, alte 7 persoane au fost grav rănite, iar una a fost ucisă în timp ce filmau un videoclip, într-o benzinărie.

Scene tulburătoare şi într-o şcoală din Iowa. Un adolescent de 18 ani înarmat a năvălit în sala de clasă şi a început să tragă la întâmplare. Doi elevi cu vârste între 16 şi 18 ani au murit şi un profesor a fost rănit.

Vezi și

"Nu ştiu exact ce s-a întâmplat. Ştiu doar că nişte copii au venit aici şi au împuşcat alţi copii."

Pe acelaşi subiect

Seria neagră a continuat la Chicago: doi oameni au murit şi trei au fost grav răniţi, după ce mai mulţi indivizi înarmaţi au deschis focul într-un apartament. În Kansas, trei ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi, dar din fericire au supravieţuit. 

Dave Pine, președintele Consiliului de supraveghere al comitatului San Mateo: Sunt pur și simplu prea multe arme în această țară și trebuie să se facă o schimbare.

Masacru evitat la secundă datorită unui tânăr erou

Între timp, au apărut imagini care arată cum un tânăr curajos a oprit încă un masacru la periferia metropolei Los Angeles. A reuşit să îi ia arma unui bărbat de 72 de ani care intrase într-o sală de dans cu intenţia să ucidă tot ce întâlnea. Cu doar o jumătate de oră înainte, împuşcase mortal 11 oameni, în trimpul unei petreceri de Anul Nou Chinezesc.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Val de atacuri armate în SUA. În ultimele 24 de zile au avut loc nu mai puţin de 33 de incidente sângeroase