Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Va sacrifica Zelenski Donbasul pentru Kursk? Ruşii aproape să cucerească al doilea oraş ucrainean într-o săptămână

Război în Ucraina. Trupele ucrainene par să se retragă la scară largă pe frontul situat la est de oraşul Pokrovsk din Doneţk, relatează Bild. După ce au cucerit în câteva zile Novohrodivka, un oraş de 14.000 de locuitori înainte de război, trupele ruse au ajuns deja în Selidove, un oraş de 23.000 de locuitori. Viteza de înaintare a armatei ruse şi criticile din rândul ucrainenilor care se plâng că apărătorii acestui front au fost trimişi în Kursk, indică faptul că nu a existat o apărare semnificativă în zonă, notează sursa citată. 

de Redactia Observator

la 29.08.2024 , 13:10

Va sacrifica Zelenski Donbasul pentru Kursk Ruşii aproape să cucerească al doilea oraş ucrainean într-o săptămână Va sacrifica Zelenski Donbasul pentru Kursk Ruşii aproape să cucerească al doilea oraş ucrainean într-o săptămână - Telegram

Înaintarea armatei ruse devine din ce în ce mai rapidă în Doneţk, relatează Bild. "Va sacrifica Zelenski Donbasul pentru Kursk?", se întreabă expertul militar Julian Ropcke. "Lucrurile nu sunt rele, sunt de rahat", așa a descris situația militară din regiune activista ucraineană Jana Skhidna, care a călătorit cu o brigadă militară în orașul Pokrovsk din Doneţk. Trupele ruse avansează aici cu până la trei kilometri pe zi pe un front larg, cucerind unul sau două sate zilnic.  

Armata rusă a capturat marţi satul Kalinove, situat la 22 de kilometri sud-est de Pokrovsk. Tot marți, militarii lui Putin au capturat Novohrodivka (un oraş de 14.000 de locuitori înainte de război), asta după ce cu o zi înainte au ocupat centrul localităţii, întâmpinând doar un singur tanc ucrainean trimis să apere oraşul.

Miercuri forţele ruse au intrat în Selidove (un oraş de 23.000 de locuitori înainte de război). Toto miercuri, steagul Rusiei flutura deasupra satului Memrik (10.000 de locuitori), situat la patru kilometri sud-vest de Kalinove. Joi dimineaţă conturi militare de Telegram, atât ruse cât şi ucrainene, relatau că trupele ruse au ocupat partea estică a oraşului Selidove şi au ajuns în centru.

Articolul continuă după reclamă

În timp ce bloggerii militari ucraineni vorbesc despre haos și o lipsă acută de trupe, bloggerii militari ruși încep să suspecteze că retragerea ucrainenilor ar face parte dintr-un plan de a-i atrage pe ruși într-o capcană.

Pe acelaşi subiect

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

 Ucrainenii par să se retragă la scară largă: "Tranşeele din fața oraşului erau goale"

Ce face apărarea ucraineană? se întreabă Bild. În mare parte lipsește, explică Julian Ropcke. Situația critică a fost confirmată miercuri pe reţelele de socializare de deputata ucraineană Mariana Bezuhla, vicepreședinte al Comisiei de securitate națională a Parlamentului. "Orașul Novohrodivka, la sud de Pokrovsk, a fost cucerit de ruși în câteva zile. Transeele din fața oraşului erau goale."

Ea susţine că rotațiile de trupe pe care le desfășoară în prezent de armata ucraineană sunt de fapt retrageri pe scară largă de pe front. "Toate aceste "rotații" duc la descoperiri și morți. Unitățile sunt retrase, comandanții sunt îndepărtați, oamenii mor, pierdem sute de kilometri de pământ ucrainean, orașe, sate, mine, minerale, istorie. Numărul rotațiilor criminale crește din ce în ce mai mult", a scris ea miercuri pe platforma X.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Bild subliniază "ceea ce aproape nimeni din Ucraina nu îndrăznește să spună: pierderea rapidă a teritoriului din Donbas coincide cu ofensiva ucraineană din regiunea rusă Kursk, în vestul Rusiei". "Suriyak", un analist ucrainean care publică regulat hărți cu evoluţia de pe front consideră că "ofensiva ucraineană din Kursk și-a atins o parte din obiectivele sale strategice inițiale. Cu toate acestea, a schimbat cursul luptei din Donbas în favoarea Rusiei".

"Doar relocarea acestor forțe în pozițiile lor inițiale ar putea stabiliza frontul și încetini avansul rusesc, dar asta ar însemna că ofensiva din august nu a însemnat decât o risipă de resurse materiale și umane esențiale pentru Ucraina în apărarea teritoriului său național, ceea ce va afecta moralul unei armate si al unei populaţii din ce in ce mai pesimiste în privinţa succesului acestui război. Trebuie luată o decizie drastică, altfel evenimentele din 2025 ar putea fi catastrofale pentru țară" a comentat analistul pe X. 

"Este deja dificil să vorbim despre războiul de uzură de pe frontul de la Pokrovsk. Armata ucraineană continuă să se retragă treptat, fără a oferi prea multă rezistență. Comandamentul ucrainean ar intenționa să stabilească linii defensive pe curbura Pokrovsk-Mirnohrad și să încerce să reziste acolo până în noiembrie. Cu toate acestea, având în vedere ritmul înaintării armatei ruse, este greu de evaluat dacă fortăreața va rezista până atunci", a mai apreciat el. 

Comandantul-şef al armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski a recunoscut pentru prima dată că "unul dintre obiectivele operațiunii din Kursk a fost acela de a devia trupe importante ruse de pe alte fronturi, în special de la Pokrovsk și Kurakove". Însă, rușii "și-au intensificat eforturile pe frontul de la Pokrovsk".

 "Nu este încă posibil să evaluăm dacă guvernul ucrainean sacrifică Donbasul. Cu toate acestea, se observă că există o schimbare de focus asupra Kursk, în timp ce trupele ucrainene pierd din ce în ce mai mult teritoriu în Donbas. Dacă acest lucru continuă, ne putem teme că Rusia ar putea prelua în cele din urmă controlul asupra întregului Donbas, cu pierderi mari", a comentat expertul militar Carlo Masala, de la Universitatea Bundeswehr din München. 

Zelenski: Situaţie extrem de dificilă lângă Pokrovsk

Situaţia este "extrem de dificilă" pentru armata ucraineană în apropierea oraşului Pokrovsk, a declarat miercuri preşedintele Volodimir Zelenski. În ceea ce priveşte "Pokrovsk şi alte zone din Donbass, este extrem de dificil. Principalele eforturi şi cele mai mari forţe ale Rusiei sunt concentrate acolo", a declarat Zelenski în discursul său zilnic, dând asigurări că ofensiva ucraineană în regiunea rusă Kursk împiedică Moscova să "pună mai multă presiune" în estul Ucrainei. "Rezilienţa fiecăreia dintre unităţile noastre şi capacitatea noastră de a distruge ocupantul sunt foarte mari în prezent. Vreau să mulţumesc fiecărui soldat, fiecărui comandant aflat la post", a continuat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Va sacrifica Zelenski Donbasul pentru Kursk? Ruşii aproape să cucerească al doilea oraş ucrainean într-o săptămână