Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ungaria nu va participa la misiunea NATO pentru Ucraina, dar nu nici nu o va bloca. Acord între Stoltenberg şi Orban

Război în Ucraina. Jens Stoltenberg şi Viktor Orban au convenit ca Ungaria să nu participe la sprijinul NATO pentru Ucraina, dar nici nu îl va bloca. La summitul din iulie de la Washington este planificată lansarea unui program numit "NATO Mission Ukraine" ("Misiunea NATO înUcraina").

de Redactia Observator

la 12.06.2024 , 14:24

Ungaria nu va participa la misiunea NATO pentru Ucraina, dar nu nici nu o va bloca Ungaria nu va participa la misiunea NATO pentru Ucraina, dar nu nici nu o va bloca - Profimedia

Ungaria nu va participa la viitoarele eforturi ale NATO de a-şi consolida ajutorul pentru Ucraina, dar nici nu se va opune ca ceilalţi parteneri din Alianţă să facă acest lucru, a anunţat miercuri, la Budapesta, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în urma unei discuţii cu prim-ministrul Viktor Orban.

Secretarul general a explicat că NATO acceptă poziţia Budapestei, în timp ce guvernul Ungariei s-a angajat să nu se opună şi să "permită" acţiuni în sprijinul Kievului ale "celorlalţi aliaţi".

"Prim-ministrul (Viktor Orban) şi cu mine am convenit că Ungaria nu îi va împiedica pe ceilalţi aliaţi să susţină financiar Ucraina şi NATO să joace un rol de prim-plan în coordonare", a declarat Stoltenberg într-o conferinţă de presă comună.

Articolul continuă după reclamă

"Niciun fel de personal ungar nu va participa" la acţiunile ce vor fi convenite la următorul summit NATO din iulie la Washington, a adăugat el.

Pe acelaşi subiect

La întâlnirea cu uşile închise s-a convenit şi ca pentru aceste acţiuni să nu fie folosite fonduri ungare.

"Ungaria a spus clar în negocierile de astăzi că nu doreşte să blocheze deciziile NATO care, deşi diferă de poziţia ungară, sunt sprijinite de celelalte ţări membre", a confirmat Orban.

El a mai declarat că, la întâlnirea cu Stoltenberg, a subliniat că, în conformitate cu tratatul de constituire a NATO, nu există nicio obligaţie pentru aliaţi să participe la acţiuni în afara teritoriului statelor membre.

Ungaria "a primit garanţiile necesare", a spus Orban, subliniind că ţara sa va rămâne un membru loial şi angajat al Alianţei Nord-Atlantice.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ungaria nu va participa la misiunea NATO pentru Ucraina, dar nu nici nu o va bloca. Acord între Stoltenberg şi Orban