Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un oficial chinez a declarat că vaccinurile chinezești “nu au o rată de protecție foarte ridicată”. A spus apoi că a fost înțeles greșit

Directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a declarat că eficacitatea vaccinurilor chinezeşti este scăzută și că guvernul are în vedere combinarea acestora pentru a obține un rezultat mai bun. Apoi a revenit asupra declarației.

de Redactia Observator

la 12.04.2021 , 13:37

Un oficial chinez a declarat că vaccinurile chinezești “nu au o rată de protecție foarte ridicată”. Și-a retras apoi comentariul Vaccin anti Covid-19 în China - Profimedia
  • Vaccinurile chinezești „nu au rate de protecție foarte mari”, a declarat directorul Centrelor pentru Controlul Bolilor din China, Gao Fu, la o conferință de presă, sâmbătă, în orașul Chengdu din sud-vestul țării.

Directorul Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor a declarat că vaccinurile anti-Covid produse de China nu au rate mari de eficacitate, un moment rar de recunoaştere a slăbiciunii, scrie BBC.  Într-o conferință de presă, Gao Fu a adăugat că Beijingul ia în considerare combinarea vaccinurilor ca o modalitate de creștere a eficacității acestora. China a dezvoltat patru vaccinuri aprobate pentru uz public, deși unele studii din străinătate au sugerat o eficacitate chiar şi de până la 50%. 

Gao a revenit ulterior asupra declaraţiilor, spunând că au fost interpretate greșit. Peste 100 de milioane de chinezi au primit cel puțin o doză de vaccin anti-Covid-19. Beijingul insistă că vaccinurile sale sunt eficiente și a afirmat că va acorda vize doar străinilor cu vaccinați cu ser chinezesc.

Ce a spus Gao Fu

Articolul continuă după reclamă

Gao Fu, șeful Centrului pentru Prevenirea și Controlul Bolilor, a declarat sâmbătă la o conferință că vaccinurile actuale „nu au rate de protecție foarte mari”. El a sugerat că țara sa are în vedere amestecarea vaccinurilor anti-Covid-19 pentru a crește eficacitatea acestora. Oficialul a explicat că pașii pentru „optimizarea” procesului de vaccinare ar putea include schimbarea numărului de doze și a duratei de timp. El a sugerat, de asemenea, combinarea diferitelor vaccinuri pentru procesul de imunizare.

Pe acelaşi subiect

Mai târziu, însă, el a revenit asupra comentariilor sale, spunând celor de la Global Times, presă de stat, că „ratele de protecție ale tuturor vaccinurilor din lume sunt uneori mari și alteori scăzute”. „Cum să le îmbunătățim eficacitatea este o întrebare care trebuie luată în considerare de oamenii de știință din întreaga lume”, a spus el ziarului.

El a pus declarația sa anterioară că vaccinurile chinezești au o rată de eficacitate scăzută pe seama unei „neînțelegeri.” Presa din China în mare parte nu a preluat declarațiile sale. În schimb, comentariile sale originale au atras unele critici pe site-ul de socializare Weibo, utilizatorii sugerând aici că ar trebui să „nu mai vorbească”.

Ce știm despre vaccinurile chinezești?

Cu puține date publicate la nivel internațional, eficacitatea vaccinurilor produse de chinezi a fost mult timp incertă. Potrivit unor studii din Brazila, vaccinul Sinovac are o rată de eficacitate de 50,4%, abia depășind pragul de 50% necesar pentru aprobarea de către Organizația Mondială a Sănătății.

Însă rezultate provizorii ale unor studii din Turcia și Indonezia au indicat că serul Sinovac ar fi eficient între 91% și 65%. Vaccinurile occidentale precum cele de la BioNTech / Pfizer, Moderna sau AstraZeneca au toate o rată de eficiență de aproximativ 90% sau mai mare.

Vaccinurile Chinei diferă însă semnificativ de cele dezvoltate de Pfizer și Moderna, care folosesc tehnologia ARN mesager, adică o parte din codul genetic al coronavirusului este injectat în organism, antrenând sistemul imunitar cum să răspundă. 

Serurile chinezești sunt dezvoltate după metoda tradițională și fac parte din așa-numitele vaccinuri inactivate, ce utilizează particule virale ucise pentru a expune sistemul imunitar la virus fără a risca un răspuns grav la boală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Intenţionaţi să ţineţi tot Postul Crăciunului sau doar parţial?
Observator » Ştiri externe » Un oficial chinez a declarat că vaccinurile chinezești “nu au o rată de protecție foarte ridicată”. A spus apoi că a fost înțeles greșit