Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un bebeluș de 2 luni a supraviețuit ca prin minune 128 de ore sub dărâmături, în Turcia. Salvatorii i-au auzit plânsetele

Un bebeluș de doar două luni a supraviețuit eroic printre dărâmături în provincia Hatay, din Turcia. Chiar dacă pragul considerat crucial în găsirea unor supravieţuitori sub ruine este de 72 de ore, copilul a rezistat 128 de ore până să fie salvat. 

de Redactia Observator

la 11.02.2023 , 15:16

Un bebeluș de 2 luni a supraviețuit ca prin minune 128 de ore sub dărâmături Un bebeluș de 2 luni a supraviețuit ca prin minune 128 de ore sub dărâmături - Profimedia, Agerpres

Un bebeluş de două luni a fost scos în viaţă de sub dărâmături de echipele de salvare în provincia turcă Hatay, la 128 de ore după seismele devastatoare care au lovit în această săptămână Turcia şi Siria, a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, relatează dpa, citat de Agerpres.

Copilul a fost scos de sub dărâmături în districtul Iskenderun şi transportat la spital, a precizat sursa citată. Chiar dacă pragul de 72 de ore, considerat crucial în găsirea unor supravieţuitori sub dărâmături, a fost depăşit de mult după seismele de luni, echipele de salvare încă încearcă să ajungă la persoanele care încă ar mai putea fi în viaţă.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Încă se aud voci de sub dărâmături

Pe reţelele sociale şi la televiziune, locuitorii din zona afectată de seisme cer în continuare ajutor urgent, susţinând că încă se mai aud voci de sub dărâmături. Postul public de televiziune TRT a relatat că un cuplu de turci din provincia Adiyaman a fost salvat după ce a petrecut mai mult de 129 de ore sub dărâmături.

Imaginile difuzate de TRT au arătat o femeie care este transportată la o ambulanţă. După câteva momente, soţul ei, pe care echipele de salvare au reuşit cu greu să-l scoată de sub dărâmături printr-un tunel, a fost dus la o altă ambulanţă. Bărbatul a fost văzut făcând cu mâna către camerele de televiziune. Cu toate acestea, se crede că cele trei fiice ale lor au murit în cutremur, a precizat TRT

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un bebeluș de 2 luni a supraviețuit ca prin minune 128 de ore sub dărâmături, în Turcia. Salvatorii i-au auzit plânsetele