Un bărbat a spulberat cu maşina zeci de oameni adunaţi în jurul unui stadion din China. 20 de răniţi, între care şi copii
O mașină a intrat în mulțimea adunată în jurul unui stadion din orașul Zhuhai din China. Mai multe persoane au foat rănite. Șoferul a fost arestat și este interogat de polițiști.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- A treia răsturnare de situație în cazul asasinării lui Ioan Crișan. Fiica lui, lăsată în libertate acum 3 săptămâni, a fost arestată alături de complici
Incidentul a avut loc în noaptea de luni spre marți. Cel puțin 20 de persoane au fost rănite după ce o mașină a intrat în mulțimea adunată pentru a face exerciții sportive, potrivit BBC.
Şoferul a fost arestat
Martorii au relatat că mașina a intrat cu viteză în mulțime și a lovit numeroase persoane, inclusiv copii, femei și bătrâni. Șoferul în vârstă de 62 de ani a fost arestat.
Incidentul a avut loc în ciuda securității sporite în oraș, care găzduiește un important eveniment aerian civil și militar. În cadrul acestuia, China își prezintă cele mai noi avioane de război și drone de atac. Oficialul rus Serghei Șoigu va participa la eveniment.
Majoritatea înregistrărilor video ale incidentului postate de martori oculari au fost șterse de pe rețelele sociale chineze, însă unele înregistrări care încă circulă pe internet arată mai multe persoane căzute la pământ și îngrijite de paramedici și de trecători. Unele dintre victime par a fi inconștiente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰