Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Un an de război în Ucraina. Încă nu există premisele unor negocieri de pace. Moldova rămâne o țintă a Rusiei - Cristian Diaconescu

Lumea s-a schimbat într-un an de război. La ce ne putem aştepta în următoarea perioadă? Este o întrebare care stă pe buzele tuturor. Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, a făcut o analiză a situație. El este de părere că deși încă nu există premisele unor negocieri de pace, marile puteri internaționale au început eforturile pentru a facilita un astfel de scenariu. În plus, acesta crede că ajutorul oferit de România și aliții occidentali este îndeajuns pentru ca Republica Moldova să facă față amenințărilor din partea Rusiei.

de Redactia Observator

la 24.02.2023 , 15:28

"În acest moment, nu putem spune că avem premisele unei negocieri, dar în legătură cu tatonările de pe plan internațional, trebuie subliniat faptul că marile puteri se implică. Sigur, implicarea lor este de o manieră mai puțin vizibilă public, ceea ce apare în spațiul public sunt numai semnale pe care vor să le transmită. Simplul fapt că într-o situație atât de complicată prin care trecem cu toții la nivelul comunității internaționale, generată de criza din Ucraina și de agresiunea Federației Ruse, faptul că se discută teme precum pacea e o premisă inițială a unui parcurs pozitiv. Nu trebuie să ne facem mari speranțe, dar dacă China a menționat un plan de pace, dacă Joe Biden a transmis cât se poate de clar că frontiera estică a NATO reprezintă o temă fundamentală din perspectiva securității și stabilității spațiului euroatlantic, reprezintă un semn încurajator.

În acest moment, Republica Moldova se află zona de interes privind cele două domenii de interes ale Federației Ruse: păstrarea inițiativei în teren și escaladarea conflictului pentru a-l putea de-escalada la un anumit moment dat. Moldova este o țintă, a fost din 1992, numai că acum se discută din perspectiva componentelor militare. Pe de altă parte, având în vedere semnalul foarte puternic transmis atât  de România, cât și de partenerii europeni, șansa ca Republica Moldova să poată înfrunta o agresiune, mai ales sub forma tulburărilor interne, este foarte mare", subliniază Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.

Vezi și
Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Un an de război în Ucraina. Încă nu există premisele unor negocieri de pace. Moldova rămâne o țintă a Rusiei - Cristian Diaconescu