Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ultimul vals, pe ruinele şcolii. Absolvenţii unui liceu din Harkov, filmaţi în timp ce dansează în faţa clădirii bombardate

Au trecut peste 100 de zile de când Rusia a invadat teritoriul Ucrainei, iar victimele şi pagubele au atins un număr extrem de ridicat în cele peste trei luni de război. De la locuinţe, la clădiri ale statului şi până la şcoli, nimic nu a scăpat de forţa atacului ruşilor. În Harkov, câţiva elevi de liceu au fost filmaţi în timp ce dansau valsul de absolvire pe ruinele şcolii unde au învăţat în ultimii ani.

de Ovidiu Cojocaru

la 06.06.2022 , 16:33

Absolvenţii unui liceu din Harkov, filmaţi în timp ce dansează în faţa clădirii bombardate Absolvenţii unui liceu din Harkov, filmaţi în timp ce dansează în faţa clădirii bombardate - Captură foto

Imaginile au fost filmate în Harkov, la şcoala numărul 134. Elevii au venit în locul în care se afla liceul pentru balul de absolvire, scrie publicaţia Unian

Clădirea în care elevii au învăţat în ultimii ani a fost luată cu asalt de armata lui Putin pe 27 februarie, moment în care au şi pus stăpânire pe ea. Zilele trecute, câţiva elevi care au fost colegi în aceeaşi clasă au venit şi au dansat valsul de absolvire pe ruinele şcolii. 

Ultimul dans, pe ruinele şcolii

Articolul continuă după reclamă

„Este oribil pentru mine, mai ales când am văzut școala distrusă. Casa mea este la 500 de metri de școală. Mi-a fost frică. Un fragment a zburat deasupra casei mele și a lovit casa vecinilor. Astăzi termin şcoala și sunt fericit„ a spus Gleb Opashnyan, unul dintre elevii din Harkov.

Pe acelaşi subiect

Printre invitaţii de seamă ai "balului de absolvire" au fost şi Luptătorii batalionului de voluntari Kraken care au luat parte la acea luptă din 27 februarie şi care le-au povestit absolvenţilor momentul atacului de atunci.

„Școala voastră a avut ultimul avanpost, ocupanții ruși s-au stabilit aici și au încercat să distrugă Harkovul, dar noi, împreună cu alte unități, am respins acum armata rusă la 20 km de oraș. Vom reconstrui oraşul Harkov, cu siguranță vom câștiga, și avem convingerea că va fi pace și o viață nouă după război”, a spus un soldat.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ovidiu Cojocaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ultimul vals, pe ruinele şcolii. Absolvenţii unui liceu din Harkov, filmaţi în timp ce dansează în faţa clădirii bombardate