Antena Meniu Search
x

Curs valutar

UE se pregăteşte să riposteze la tarifele lui Trump. Mărfurile care ar putea fi taxate suplimentar

Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele Unite în valoare de până la 28 de miliarde de dolari, de la aţă dentară până la diamante, relatează CNBC.

de Redactia Observator

la 06.04.2025 , 20:39

Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump UE se pregăteşte să riposteze la tarifele lui Trump. Mărfurile care ar putea fi taxate suplimentar - Profimedia Images

O astfel de mişcare ar alinia UE la răspunsurile deja anunţate de China şi Canada, marcând o escaladare timpurie a unui posibil război comercial global, cu riscul de a scumpi bunurile pentru miliarde de consumatori şi de a împinge economiile lumii în recesiune. Blocul celor 27 de state membre se confruntă cu tarife de 25% la importurile de automobile, oţel şi aluminiu, precum şi cu tarife ”reciproce” de 20%, începând de miercuri, pentru aproape toate celelalte bunuri.

Tarifele impuse de Trump acoperă aproximativ 70% din exporturile UE către Statele Unite, în valoare totală de 532 de miliarde de euro (585 miliarde de dolari) anul trecut, iar alte taxe vamale sunt aşteptate să afecteze cuprul, produsele farmaceutice, semiconductoarele şi lemnul.

Comisia Europeană, care coordonează politica comercială a Uniunii, va propune luni seara statelor membre o listă de produse americane care să fie vizate de taxe suplimentare ca răspuns la tarifele impuse de SUA pe oţel şi aluminiu, evitând deocamdată aplicarea generalizată a tarifelor ”reciproce”. Lista ar urma să includă carne, cereale, vin, lemn şi articole de îmbrăcăminte, dar şi produse precum gumă de mestecat, aţă dentară, aspiratoare şi hârtie igienică.

Articolul continuă după reclamă

Un produs care a stârnit dezbateri în interiorul blocului este bourbonul american. Comisia a propus un tarif de 50%, ceea ce a provocat ameninţarea lui Trump de a introduce un tarif de 200% pentru băuturile alcoolice europene dacă măsura va fi adoptată.

Pe acelaşi subiect

Exportatorii de vin din Franţa şi Italia şi-au exprimat îngrijorarea. UE, a cărei economie este puternic dependentă de comerţul liber, doreşte să obţină o susţinere largă pentru orice reacţie, menţinând astfel presiunea asupra lui Trump pentru a intra în negocieri.

Luni dimineaţă, Luxemburgul va găzdui prima reuniune politică la nivelul UE de la anunţul tarifelor, unde miniştrii responsabili de comerţ din cele 27 de state membre vor discuta impactul măsurilor americane şi cele mai bune căi de reacţie.

Diplomaţii europeni au declarat că principalul obiectiv este exprimarea unei poziţii comune: disponibilitatea de a negocia eliminarea tarifelor, dar şi pregătirea de a adopta contramăsuri dacă negocierile eşuează. ”Marea noastră temere după Brexit era destrămarea unităţii prin acorduri bilaterale, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Sigur, acum avem o situaţie diferită, dar toată lumea înţelege că interesul este într-o politică comercială comună”, a declarat un diplomat UE.

Tarife de contrareacţie

În interiorul Uniunii, opiniile privind răspunsul variază. Franţa consideră că UE ar trebui să meargă dincolo de tarife, iar preşedintele Emmanuel Macron a sugerat ca firmele europene să suspende investiţiile în SUA până când ”lucrurile vor fi clarificate”.

Irlanda, care trimite aproape o treime din exporturi în SUA, a cerut o reacţie ”echilibrată şi raţională”, în timp ce Italia, al treilea cel mai mare exportator din UE către SUA, a pus sub semnul întrebării necesitatea unor măsuri de retorsiune. ”Este un echilibru dificil. Măsurile nu pot fi prea slabe, pentru că nu aduc SUA la masa negocierilor, dar nici prea dure, pentru că riscă o escaladare”, a declarat un alt diplomat european.

Discuţiile cu Washingtonul nu au dus până acum la rezultate. Comisarul european pentru comerţ, Maroš Šefčovič, a descris dialogul de două ore cu oficialii americani ca fiind ”direct”, explicându-le acestora că tarifele SUA sunt ”nocive şi nejustificate”.

Votul asupra primului val de tarife de răspuns va avea loc miercuri, şi este de aşteptat să fie aprobat, cu excepţia improbabilă în care o majoritate calificată, 15 state membre reprezentând 65% din populaţia UE, se opune. Aceste contramăsuri ar urma să intre în vigoare în două etape: o parte pe 15 aprilie, iar restul o lună mai târziu.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va purta şi discuţii separate, luni şi marţi, cu directori executivi din industriile de oţel, auto şi farmaceutică, pentru a evalua impactul tarifelor şi pentru a decide următorii paşi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aveţi adăpost de protecţie civilă în blocul în care locuiţi?
Observator » Ştiri externe » UE se pregăteşte să riposteze la tarifele lui Trump. Mărfurile care ar putea fi taxate suplimentar