Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucrainenii ar fi încercat să-l asasineze duminică pe Putin cu o dronă kamikaze, cu 17 kg de explozibil

Serviciile secrete ucrainene au încercat duminică să-l asasineze pe președintele rus Vladimir Putin cu o dronă kamikaze, potrivit publicaţiei germane Bild. Autoritățile ruse ţin secretă tentativa de asasinare asupra liderului de la Kremlin, deşi aceasta a eşuat. 

de Redactia Observator

la 27.04.2023 , 20:13

O dronă UJ-22 a decolat din Ucraina duminică după-amiază. Este cea mai modernă dronă ucraineană, cu rază medie de acțiune, care poate zbura până la 800 de kilometri. Obiectivul era să lovească un parc industrial nou, construit lângă Moscova, la 500 de kilometri de Ucraina, unde Putin ar fi urmat să ajungă.

Activistul ucrainean Yuri Romanenko, care ar avea legături strânse cu serviciile de informații din Kiev, şi-ar fi revendicat responsabilitatea. "Săptămâna trecută, ofițerii noștri de informații au primit indicaţii despre vizita lui Putin la parcul industrial Rudnevo. Astfel, am lasat drona, care a zburat fără a fi detectată de toate sistemele de apărare antiaeriană ale Federației Ruse și s-a prăbușit nu departe de parcul industrial", a spus acesta pe Twitter. 

Presa rusă a relatat luni despre o dronă care avea o încărcătură explozivă şi care a fost găsită într-o pădure din apropierea unei unităţi de grăniceri din districtul Bogorodski, în regiunea Moscovei. Potrivit TASS, drona care era umplută cu explozibil, a fost găsită duminică, prăbuşită şi ruptă în două. "În prezent, drona a fost luată pentru examinare, care va stabili cine a lansat-o şi unde a zburat", a scris TASS, citând surse. 

Vezi și

Potrivit Bild, locul prăbuşirii se află la aproximativ 20 de kilometri est de Parcul Industrial Rudnevo. Înregistrările arată că la bordul dronei se aflau 30 de bucăţi explozive C4 cu o greutate totală de 17 kilograme. Încărcăturile explozive de tip M112 sunt folosite de armata SUA și de forțele armate din Canada, potrivit Bild.

Pe acelaşi subiect

Urma Putin să viziteze parcul industrial? Corespondentul personal al lui Putin la Kremlin, Pavel Zarubin, a declarat duminică dimineață că președintele plănuiește "să viziteze un parc industrial din Moscova". Nu a spus şi când ar trebui să aibă loc exact vizita. ︎Potrivit Bild, martorii ruşi ar fi publicat fotografii din zonă respectivă care ar fi indicat că urmează o vizită oficială. Cu toate acestea, nu este clar dacă șeful statului rus a dorit să viziteze parcul industrial duminică sau luni. Din motive de securitate, vizitele lui Putin sunt uneori anunţate cu o zi înainte de a fi efectuate. ︎Prin urmare, Ucraina nu putea fi sigură dacă vizita urma să aibă loc duminică sau luni.

Se pare că Putin nu a vizitat parcul săptămâna aceasta. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că "președintele rus lucrează la Kremlin. Șeful statului nu plănuiește să participe la niciun eveniment public major".  Potrivit Bild, aceasta ar fi o tactică de mușamalizare a tentativei de asasinat, pe care activiștii ucraineni o consideră un mare succes.

"Este clar că o lovitură de precizie împotriva șefului statului rus cu o dronă kamikaze este o acțiune aproape imposibilă. Dar faptul că o astfel de dronă ar putea să ajungă într-un loc pe care Putin plănuiește să-l viziteze este o palmă peste față pentru dictatorul rus”, a declarat expertul ucrainean Sergej Sumlenny. Activistul ucrainean Yuri Romanenko, care a revendicat public tentativa de asasinat, a scris pe Twitter: "Putin, ne apropiem din ce în ce mai mult de tine"

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ucrainenii ar fi încercat să-l asasineze duminică pe Putin cu o dronă kamikaze, cu 17 kg de explozibil