Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina vrea un al doilea summit de pace, cu invitarea Rusiei, înainte de alegerile americane din noiembrie. Se teme că Trump va ajunge la Casa Albă

Război în Ucraina. Kievul vrea să organizeze un al doilea summit de pace la care să cheme şi Rusia , înainte de alegerile prezidențiale din SUA din noiembrie. Este un semn că ucrainenii se tem că dacă Donald Trump iese preşedinte ar putea pune Ucraina în dezavantaj.

de Redactia Observator

la 11.07.2024 , 13:15

Ucraina vrea un al doilea summit de pace, cu invitarea Rusiei, înainte de alegerile americane din noiembrie. Se teme că Trump va ajunge la Casa Albă Ucraina vrea un al doilea summit de pace, cu invitarea Rusiei, înainte de alegerile americane din noiembrie. Se teme că Trump va ajunge la Casa Albă - Profimedia

Ucraina vrea să organizeze un al doilea summit de pace înainte de alegerile americane din noiembrie, de data aceasta cu participarea Rusiei, potrivit unor surse aflate la curent cu planurile şi citate de Bloomberg. 

La primul summit care a avut loc în Elveția luna trecută, Rusia nu a fost invitată şi deşi au participat reprezentanți din peste 90 de țări, multe state au trimis delegații de nivel inferior, fiind în mare parte state din Europa și alți aliați occidentali.

Summitul a fost un eşec pentru Kiev care şi-a dorit să obţină sprijinul din partea aşa-numitului Sud Global, Asia, Africa şi America de Sud, dar multe ţări au refuzat să semneze declarație finală, susţinând că Moscova ar trebui să fie invitată la discuții.

Articolul continuă după reclamă

China care nu a trimis pe nimeni la summitul din Elveţia a înaintat împreună cu Brazilia propriile propuneri pentru a pune capăt războiului din Ucraina. 

Pe acelaşi subiect

Cine a semnat declaraţia finală de la summitul de pace din Elveţia

În total, 78 de țări şi 4 instituții europene au semnat documentul final: Australia, Austria, Canada, Chile, Costa Rica, Coasta de Fildeș, Consiliul Europei, Comisia Europeană, Parlamentul European, Consiliul European, Franța, Georgia, Germania, Ghana, Grecia, Irlanda, Israel, Italia, Japonia , Kenya, Kosovo, Letonia, Norvegia, Palau, Qatar, Serbia, Turcia, Ucraina, Regatul Unit și SUA.

Ce țări nu au vrut să semneze

India, Mexic, Arabia Saudită, Africa de Sud, Thailanda, Indonezia și Emiratele Arabe Unite, au fost reprezentate de miniștri de externe , dar s-au numărat printre ţările care nu au vrut să semneze declaraţia finală. 

Brazilia a participat doar în calitate de observator şi nu a susținut nici ea declaraţia finală. Rusia nu a fost invitată la summit, China nu a participat deloc, iar Pakistanul, care consideră China drept cel mai apropiat aliat al său, a ales să nu participe, deşi a fost invitat. 

Americanii sunt sceptici în legătură cu al doilea summit

Faptul că Ucraina vrea să ţină acest summit înainte de alegerile din SUA arată o grabă a Kievului care se confruntă cu scenariul revenirii lui Donald Trump la Casa Albă. Trump s-a lăudat că, dacă învinge la alegerile din noiembrie, va pune capăt războiului din Ucraina până la inaugurarea sa, adică în ianuarie 2025. 

Fostul președinte și aliații săi s-au arătat sceptici cu privire la trimiterea de ajutor militar suplimentar Ucrainei, iar Trump a criticat în mod repetat țările NATO pentru că au cheltuit prea puțin pentru apărare.

Scopul Ucrainei a fost acela de a folosi summitul ca pe o cale de a ajunge la un acord mai larg asupra unui set de principii cheie care ar sta la baza unei păci juste înainte de a se angaja la negocieri cu Rusia.

În cele din urmă la summitul din Elveţia nu s-a discutat despre pace, ci despre pe siguranța nucleară, securitatea alimentară și restituirea copiilor răpiți

Un oficial ucrainean a confirmat planul de a organiza un al doilea summit înainte de alegerile din SUA. Mai mulți oficiali occidentali au spus că va trebui organizat cu atenție, cu un scop clar și cu așteptări rezervate.

Unii oficiali americani, însă, nu s-au arătat convinși că va avea loc un summit cu Rusia și Ucraina. Volodimir Zelenski a spus marţi, în cursul unui discurs la Fundaţia Ronald Reagan din Washington că a cerut SUA să ajute la organizarea celui de-al doilea summit pentru a face evenimentul "mai puternic și cu adevărat decisiv". 

Ministrul adjunct de externe al Rusia Mykhailo Galuzin a reacţionat la ştire, spunând că Rusia nu va participa la cel de-al doilea Summit pentru Pace. "Nu acceptăm astfel de ultimatumuri și nu vom participa la astfel de summit-uri", a spus adjunctul lui Serghei Lavrov, citat de Ria.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ucraina vrea un al doilea summit de pace, cu invitarea Rusiei, înainte de alegerile americane din noiembrie. Se teme că Trump va ajunge la Casa Albă