Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina trebuie să poată lovi ţinte militare legitime în Rusia, susţine Parlamentul European într-o rezoluţie

Membrii Parlamentului European, reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, au adoptat joi o rezoluţie care solicită ţărilor Uniunii Europene să ridice restricţiile actuale care împiedică Ucraina să utilizeze sistemele de arme occidentale împotriva ţintelor militare legitime din Rusia, indică un comunicat al legislativului UE.

de Redactia Observator

la 19.09.2024 , 16:51

război Rusia-Ucraina Ce le solicită Parlamentul European statelor membre - Shutterstock

Rezoluţia, adoptată cu 425 voturi ''pentru'', 131 ''împotrivă'' şi 63 abţineri, menţionează că, fără ridicarea restricţiilor actuale, Ucraina nu îşi poate exercita deplin dreptul la autoapărare şi rămâne expusă atacurilor asupra populaţiei şi infrastructurii sale.

Parlamentul European subliniază că livrările insuficiente de muniţie şi restricţiile privind utilizarea acestora riscă să submineze impactul eforturilor depuse până în prezent şi regretă volumul în scădere al ajutorului militar bilateral acordat Ucrainei de către ţările UE.

Deputaţii europeni îşi reiterează apelul adresat statelor membre de a-şi îndeplini angajamentul din martie 2023 de a livra Ucrainei un milion de cartuşe de muniţie şi de a accelera livrarea de arme, sisteme de apărare aeriană şi muniţie, inclusiv rachete Taurus. Aceştia îşi reafirmă, de asemenea, poziţia potrivit căreia toate ţările UE şi aliaţii NATO ar trebui să se angajeze în mod colectiv şi individual să acorde Ucrainei un sprijin militar anual de cel puţin 0,25% din PIB-ul lor, relatează Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Ce le solicită Parlamentul European statelor membre

Pe acelaşi subiect

Rezoluţia PE solicită statelor membre să menţină şi să extindă politica de sancţiuni a Consiliului împotriva Rusiei, Belarusului şi ţărilor şi entităţilor din afara UE care furnizează Rusiei tehnologii militare şi cu dublă utilizare.

Eurodeputaţii condamnă transferul recent de rachete balistice de către Iran în Rusia şi solicită sancţiuni consolidate atât împotriva Teheranului, cât şi a Coreei de Nord pentru a le împiedica să sprijine războiului Rusiei împotriva Ucrainei. De asemenea, ei doresc ca mai multe persoane şi entităţi chineze să fie adăugate pe lista de sancţiuni a UE, precum şi măsuri mai stricte pentru a aborda în mod sistematic problema eludării sancţiunilor de către întreprinderi cu sediul în UE, părţi terţe şi ţări din afara UE.

Invitând UE şi statele sale membre să depună activ eforturi pentru a obţine un sprijin internaţional cât mai larg posibil pentru Ucraina şi pentru a identifica o soluţie paşnică la război, deputaţii europeni afirmă că orice astfel de soluţie trebuie să se bazeze pe respectarea deplină a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei.

Aceştia consideră, de asemenea, că responsabilitatea pentru crimele de război şi plăţi de despăgubire şi de altă natură ale Moscovei sunt aspecte esenţiale ale oricărei soluţii. În acest scop, eurodeputaţii doresc ca UE şi partenerii care împărtăşesc aceeaşi viziune să instituie un regim juridic solid pentru confiscarea activelor deţinute de statul rus şi îngheţate de UE, ca parte a eforturilor de a despăgubi Ucraina pentru daunele masive suferite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ucraina trebuie să poată lovi ţinte militare legitime în Rusia, susţine Parlamentul European într-o rezoluţie