Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ucraina, gata pentru contraofensiva de primăvară. Rușii vor să intimideze Vestul cu teste cu rachete balistice și exerciții militare în Siberia

Rusia ameninţă lumea că războiul cu Occidentul, fie el şi unul hibrid, va fi unul de lungă durată, în timp ce Vladimir Putin recunoaşte în premieră că sancţiunile au început să usture economia rusă. Ucraina, pe de altă parte, a terminat pregătirile pentru contraofensiva de primăvară, despre care spune că va fi cea mai mare mobilizare de la al doilea Război Mondial încoace.

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 20:42

Oficialii de la Kremlin nu văd nicio posibilitate să fie prea curând pace între Rusia şi Occident. Scenariul sumbru este zugrăvit de purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin. Suedia şi Finlanda sunt şi ele vizate în retorica războinică a Rusiei. 

Dmitri Peskov, purtător de cuvânt Kremlin: "Confruntarea cu țări ostile, războiul hibrid declanșat împotriva țării noastre va dura mult timp. Avem nevoie de fermitate, încredere în puterile noastre, intenție și consolidare în jurul președintelui."

Dmitri Peskov le cere ruşilor să râmână uniţi şi alături de liderul de la Kremlin. La doar câteva ore de la apelul lui Peskov, Vladimir Putin recunoştea, pentru prima dată de la invadarea Ucrainei, că sancţiunile impuse ţării sale încep să usture.

Vezi și

Pe front, situaţia este din nou din ce în ce mai periculoasă în jurul celei mai mari centrale nucleare de la Zaporojie, cea mai mare din Europa. Avertismentul a venit de la  șeful Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, care a vizitat complexul atomic. Mai spre est, în Donbas, ruşii bombardează grădiniţe și civili - 13 clădiri rezidențiale numai în regiunea Harkov, în timp ce cinci civili au fost răniţi după bombardamentele din Doneţk.

Pe acelaşi subiect

Un depozit de locomotive din oraşul Melitopol, ocupat de Rusia, în sudul Ucrainei, a fost lovit, miercuri dimineaţă, de un bombardament al forțelor Kievului. Forțele ucrainene anunță şi că au doborât un bombardier rusesc lângă Bahmut.

Ucraina pregătește contraofensiva de primăvară

Ucraina anunţă că are pregătită deja contraofensiva de primăvară. Va începe după 15 aprilie. 150.000 de militari, 800 de tancuri și 3.000 de vehicule blindate și transportoare sunt pregătite pentru cea mai mare operaţiune militară desfășurată pe teritoriul Europei după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.  

Kremlinul în schimb încearcă să intimideze Vestul prin manevre militare.Armata rusă a efectuat noi exerciţii cu sistemul de rachete balistice intercontinentale Yars și cu câteva mii de soldați, în Siberia. 

Serghei Lavrov, ministru de Externe, Rusia: "Pregătirea noastră de a menține limitele strategice ale armelor ofensive stabilite în tratat nu este altceva decât un gest de bunăvoință."

Exerciţiile vin după ce Rusia a anunţat că va amplasa arme nuclare în Belarus. 

Joe Biden, preşedintele Statelor Unite: "Este o discuţie periculoasă. Şi e şi mai rău."

Pentru a nu mai alimenta retorica războinică a ruşilor,  măcar în ce priveşte Marea Neagră, au schimbat traseele dronelor după ce ruşii au doborât o MQ-9 Reaper. Oficialii americani recunosc că schimbarea rutelor le limitează capacitatea de a colecta informaţii despre războiul din Ucraina. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Ucraina, gata pentru contraofensiva de primăvară. Rușii vor să intimideze Vestul cu teste cu rachete balistice și exerciții militare în Siberia