Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ucraina cere acces la imaginile din satelit ale Japoniei, ca să se apere de invazia rusă

Ucraina a lansat un apel la Japonia să îi ofere imagini prin satelit de înaltă calitate pentru a o ajuta să se apere de trupele ruse, a informat, joi, cotidianul Nikkei, citat de Reuters.

de Redactia Observator

la 17.03.2022 , 13:37

Ucraina cere acces la imaginile din satelit ale Japoniei, ca să se apere în fața invaziei ruse - Profimedia Images

Guvernul nipon şi companiile private japoneze operează sateliţi care au capacitatea de a capta imagini detaliate pe timp de zi și de noapte, ori prin nori sau alte obstacole ce pot apărea în atmosferă, un lucru extrem de util Kievului, în strategia sa de apărare în fața invaziei ruse.

Potrivit Nikkei, guvernul japonez va analiza cu atenţie dacă furnizarea de astfel de date Ucrainei este acceptabilă din punct de vedere politic sau permisă în cadrul legal actual.

Război Rusia - Ucraina, ziua 22

Articolul continuă după reclamă

Luptele de pe teritoriul Ucrainei continuă joi, după mai bine de trei săptămâni de când armata lui Putin a declanşat invazia ţării. Un atac brutal a fost lansat asupra teatrului din Mariupol, cel mai mare adăpost pentru civili din centrul orașului, care a fost bombardat de aviaţia rusă.

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cere ca lumea să recunoască oficial faptul că “Rusia a devenit un stat terorist”, iar omologul său de la Moscova i-a numit "trădători de ţară" pe cetăţenii ruşi care susţin Occidentul şi se opun războiului. 

În paralel, războiul declaraţiilor între Statele Unite şi Rusia se intensifică după ce Joe Biden a spus despre Vladimir Putin că e un "criminal de război". Kremlinul a descris afirmaţia preşedintelui SUA drept una "de neiertat".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Ucraina cere acces la imaginile din satelit ale Japoniei, ca să se apere de invazia rusă