Ucraina are nevoie atât de disperată de infanterie încât a transferat masiv pe front ingineri din Forţele Aeriene. Reacţia lui Zelenski
Ucraina are nevoie atât de mare de infanterie încât a transferat pe front tehnicieni din cadrul Forțelor Aeriene care întreţin avioanele MiG-29. Scandalul dezvăluit de presă şi mai multe surse apropiate armatei ucrainene a atras inclusiv intervenţia preşedintelui Volodimr Zelenski care susţine că a cerut oprirea transferurilor. Forțele Aeriene au promis să nu transfere specialiști greu de înlocuit.
- Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei. DETALII la Observator 17:00, la Antena 1
- Planul Rusiei de a duce războiul în SUA. Cum l-au ameninţat americanii pe Putin să nu provoace o catastrofă aeriană
Război în Ucraina. Specialiști din cadrul Forțelor Aeriene ale Ucrainei, precum tehnicieni sau mecanici, sunt transferați pe front ca soldaţi de infanterie. Ordine similare au primit şi militari din grupurile mobile de apărare antiaerienă care se ocupă cu doborârea dronelor kamikaze lansate de Moscova asupra ţări, precum operatori de radar. Noile măsuri vin în contextul în care armata ucraineană suferă de pe urma unui deficit de soldaţi de infanterie, adică cei care luptă direct în prima linie.
Ucraina a transferat personal din Forțele Aeriene la Infanterie, pe fondul lipsei de soldaţi
Informaţia a fost confirmată de deputata ucraineană Mariana Bezuhla, de jurnalistul de război Iuri Butusov, de activistul ucrainean Serghei Sternenko şi de jurnaliştii de la Ucrainska Pravda. "În 2024 și la începutul anului 2025, trupe din Forțele Aeriene ale Ucrainei au fost transferate masiv către Forțele Terestre pentru a completa brigăzile de luptă. Ultimul ordin al comandantului șef Oleksandr Sîrski, privind transferul de personal, a fost trimis către unitățile militare ale Forțelor Aeriene pe 11 ianuarie. În conformitate cu acest ordin, peste 5.000 de militari ar trebui să fie transferați din Forţele Aeriene la Forțele Terestre" a relatat marţi Ukrainska Pravda.
"În prezent, în conformitate cu ordinele comandantului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, Sîrski, personal din Forțele Aeriene este transferat intens la infanterie: tehnicieni, mecanici și alți specialiști. Grupurile mobile de foc antiaaerian sunt şi ele reduse, astfel că regiuni întregi vor fi expuse. În același timp, cartierele generale nu sunt reduse, ci se extind în secret cu posturi de ofiţeri. Se creează, printre altele, o divizie", a acuzat deputata ucraineană Mariana Bezuhla pe reţelele de socializare.
- Planul Rusiei de a duce războiul în SUA. Cum l-au ameninţat americanii pe Putin să nu provoace o catastrofă...
- Muncitor român mort în Italia, în prima lui zi pe şantier. Petre a sfârşit sub ochii fiului, strivit de...
- Iranul susţine că nu a complotat niciodată să-l ucidă pe Donald Trump
- Un armistițiu în Fâșia Gaza ar putea fi la câteva ore distanță. Ultimele negocieri SUA-Israel-Hamas-Egipt la...
- Rusia a lansat un atac masiv asupra Ucrainei după cel mai mare bombardament al Kievului. Explozii în Liov,...
"Forțele Aeriene se află într-adevăr într-o situație critică prin transferurile către infanterie și s-ar putea să pierdem componenta de aviație ca atare. Același lucru este valabil și pentru specialiștii de profil de apărare aeriană (operatorii de radare) a căror pregărire durează foarte mult timp. Potrivit surselor mele, zeci de avioane de luptă vor trebui scoase din uzul Forțelor Aeriene. Din cauza transferului forțat al specialiștilor de apărare aeriană, detectarea rachetelor și a dronelor se va înrăutăți grav. Aceste decizii ale înaltului comandament militar sunt cauzate de un deficit semnificativ de infanterişti. Aproape jumătate din pierderile noastre sunt rezultatul unei crize în administrația armatei, unde nimeni nu este găsit responsabil pentru pierderi excesive, când brigăzile se destramă, când recruţii şi noile brigăzi formate sunt aruncate rapid în luptă. În timp ce vechile brigăzi nu primesc întăriri și recruți noi, deşi acestea au experiență de luptă. Este un cerc viciios. O problemă dă naștere unei alteia, pentru a o rezolva se creează noi și noi probleme, de fiecare dată schimbând situația generală", a comentat pe Telegram şi activistul ucrainean Serghei Sternenko.
Personalul tehnic al aviației din cadrul Forțelor Aeriene a lansat marţi un apel. "Unitatea noastră a primit ordin despre transferul aproape tuturor tehnicienilor la infanterie, ceea ce înseamnă că vom rămâne fără personal tehnic care să ne întrețină aeronavele. Anterior, 250 de persoane au fost deja transferate, iar acum intenționează să transfere alte 218. Personalul tehnic este practic distrus, iar fără noi, aviația nu va putea funcționa. Încercăm să menținem pregătirea pentru luptă, dar este pur și simplu imposibil fără personalul de întreținere. Dacă nu primim sprijin acum... vom pierde însăși baza aviației noastre", au declarat ei potrivit siteului ucrainean censor.net, al lui Iuri Butusov.
Zelenski susţine că a cerut oprirea transferurilor
După revolta publică, preşedintele Zelenski a spus în discursul său de seară adresat naţiunii că a ordonat forțelor aeriene ale țării să oprească transferul tehnicienilor din aviaţie către forțele terestre, pe front. Zelenski i-a cerut comandantul Forțelor Aeriene, Anatoli Krîvonojko, să nu reducă personalul și să explice societății situația transferul acestora în Forțele Terestre.
"Am avut o conversație separată cu comandantul Forțelor Aeriene. Astăzi au fost multe informații diferite, indignare și discuții despre transferuri. Am dat instrucțiuni să clarific totul publicului și să nu se reducă numărul de specialiști cu ajutorul cărora Forţele Aeriene trebuie să îndeplinească misiuni de luptă - aviație, apărarea aeriană și grupuri mobile de foc antiaerian".
Comandamentul Forțelor Aeriene a precizat marţi că personalul cu înaltă specializare, precum inginerii de aviație, cei care au studiat în străinătate sau personalul din grupurile mobile de foc antiaerian nu va fi transferat la Forţele Terestre.
Ucraina, presiuni pentru a scădea vârsta mobilizării
De mai multe săptămâni, Statele Unite fac presiuni asupra Ucrainei pentru ca aceasta să mobilizeze bărbaţi pentru a acoperi deficitul de soldaţi în armată, care se retrage în ultimele luni din faţa trupelor ruse. Inclusiv Mike Waltz, viitorul consilier pentru securitate națională al lui Donald Trump, consideră că Ucraina ar trebui să scadă vârsta de mobilizare în armată de la 25 la 18 ani pentru a face rost sute de mii de soldaţi și pentru a stabiliza frontul. Elon Musk, un aliat cheie al președintelui Donald Trump, a criticat aceste presiuni ale SUA.
Zelenski nu susţine, cel puţin în public, acest plan, mai ales că ar viza trimiterea pe front a unui segment de bărbaţi care încă nu au apucat să facă copii, având potenţialul de a afecta şi mai mult demograficele ţării. Zelenski a acuzat voalat luna trecută Occidentul că nu a reuşit să înarmeze corespunzător noile brigăzi formate, nefiid necesară scăderea vârstei de mobilizare dacă această problemă nu este rezolvată. Disputele privind vârsta mobilizării au dus la tensiuni între Volodimir Zelenski şi Joe Biden, a relatat The Telegraph în decembrie 2024.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰