Ucraina ar putea pierde războiul cu Rusia până la sfârșitul anului dacă SUA nu trimit mai mult ajutor, avertizează CIA
Război în Ucraina. Directorul CIA, Bill Burns, a avertizat joi că, dacă SUA nu vor trimite mai mult ajutor militar, Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârșitul anului.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), William Burns, a avertizat joi că Ucraina ar putea pierde războiul împotriva Rusiei până la sfârşitul anului 2024 dacă Statele Unite nu îi vor furniza în continuare ajutor militar, potrivit CNN.
CIA avertizează că Ucraina poate pierde războiul anul acesta
Avertismentul din partea şefului CIA a avut loc cu două zile înainte de votul, programat sâmbătă, în Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA în legătură cu un nou pachet de ajutor în valoare de aproape 61 de miliarde de dolari pentru Kiev, în principal cu caracter militar, după luni de blocaj politic.
CIA: Cu ajutor american, ucrainenii pot rezistat în 2024
- SUA votează în sfârşit ajutorul pentru Ucraina: împrumut în locul asistenţei nerambursabile. Ce şanse sunt...
- POLITICO: Ucraina se îndreaptă spre înfrângere. Tinerii ucraineni fug de armată şi război
- Tancul Ţestoasă al ruşilor, de care a râs tot internetul, s-a dovedit util. Momentul în care duce soldaţi pe...
- Economia Rusiei, prognoză de creştere surprinzătoare în 2024, peste SUA, Marea Britanie, Germania și Franța....
- Spionii lui Putin arestați în Bavaria. Plănuiau atacuri cu bombă asupra bazelor americane şi sabotarea...
"Cu impulsul - atât practic, cât şi psihologic - pe care l-ar oferi un ajutor militar, cred că ucrainenii sunt pe deplin capabili să reziste în 2024", a mai spus Burns într-un discurs la Centrul George W. Bush.
"Fără ajutor suplimentar, situaţia este mult mai gravă", a afirmat el. "Există un risc foarte real ca ucrainenii să piardă pe câmpul de luptă până la sfârşitul anului 2024, sau cel puţin să-l pună pe (preşedintele rus Vladimir) Putin într-o poziţie în care ar putea dicta termenii unui acord politic", a adăugat el, fără a detalia ceea ce a vrut să spună prin "pierderea" războiului.
Oficialii occidentali nu cred că Rusia poate să cucerească Ucraina de la un capăt la altul dacă americanii nu aprobă ajutorul nou pentru Ucraina, a declarat o sursă din agenţiile occidentale de informaţii pentru CNN.
Pentru a ilustra lipsa de muniţie a armatei ucrainene, el a afirmat că două brigăzi - unităţi de peste 2.000 de soldaţi - aveau doar "15 obuze de artilerie pe zi" şi în total "42 de obuze de mortier".
În condiţiile unui ajutor occidental care se epuizează, Ucraina se confruntă cu o lipsă tot mai mare de resurse şi le cere partenerilor săi occidentali să-i livreze mai multe arme şi sisteme de apărare antiaeriană.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰