Ucraina a eliberat al 11-lea sat în a treia lună de contraofensivă. Ce se ştie despre brigada "ridicol de puternică", trimisă de abia acum în luptă
Război în Ucraina. Ucraina a anunţat oficial că a cucerit satul Urojaine, situat în Doneţk, aproape de graniţa administrativă cu Zaporojie. Acesta este al 11-lea sat care a fost eliberat oficial de la începutul contraofensivei ucrainene, de pe 5 iunie. Celelalte zece sunt: Staromaiorske, Makarivka, Blahodatne, Storojeve, Neskuchne, Rivnopil, Novodarivka, Levadne, Lobkove și Peatîhatkî.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Trupele ucrainene au desfăşurat miercuri steagul Ucrainei în satul Urojaine, situat pe una dintre direcţiile de atac ale contraofensivei, pe axa Velika Novosilka - Berdiansk. Este al 11-lea sat eliberat în această direcţie după Staromaiorske, Makarivka, Blahodatne, Storojeve, Neskuchne, Rivnopil, Novodarivka, Levadne, Lobkove și Peatîhatkî.
"Raportăm că Urojaine a fost eliberat!" a anunţat Brigada 35, care luptă în regiune, într-o filmare realizată în sat şi publicată de armata ucraineană. Potrivit unui blogger militar ucrainean, "curățarea" satului a durat într-adevăr mult timp, iar ruşii au lansat mai multe contraatacuri pentru a respinge forţele ucrainene. "Inamicul bombardează şi acum constant satul cu artilerie și din avioane", potrivit canalului ucrainean de Telegram Deep State.
Între timp, mai la sud de acest punct, pe a doua axa a contraofensivei, cea spre Tokmak-Melitopol, Ucraina pare să fi aruncat una dintre cele mai puternice brigăzi ale sale în lupta împotriva forțelor ruse. În ultimele ore au apărut imagini care arată că Brigada 82 este puternic implicată în lupta pentru satul Robotîne. Aceasta este o veste proastă pentru trupele Moscovei de pe cealaltă parte a liniei de front, deoarece unitatea a fost descrisă ca fiind "ridicol de puternică" într-o analiză militară a revistei Forbes.
Institutul pentru Studiul Războiului a confirmat în cea mai recentă analiză a situaţiei de pe front că forțele ucrainene au avansat la Robotîne şi că au angajat brigăzi noi pe frontul de sud.
Cine sunt ucrainenii din Brigada 82
Armata ucraineană nu a recunoscut niciodată existența acestei unități, așa că detaliile despre ea sunt rare, dar documentele Pentagonului scurse la începutul acestui an au oferit o oarecare imagine despre ceea ce comandanții ucraineni au planificat, relatează Kyiv Post.
Unitatea a fost dotată cu o cantitate semnificativă din cele mai bune vehicule blindate livrate de NATO, 40 de vehicule de luptă pe şenile, de fabricaţie germană, Marder și 90 de vehicule de luptă, pe roți, Stryker, fabricate în SUA. Atât vehiculele Marder, cât și cele Strkyer sunt echipate cu senzori și sisteme optice moderne, tunuri automate și suficient spațiu pentru o echipă de infanteriști.
Potrivit documentelor de la Pentagon, brigada 82 ar fi singura formațiune a forţelor ucrainene care foloseşte aceste două vehicule. Deși sunt blindate excelente, nici Marder, nici Strkyer nu sunt proiectate să fie tancuri, motiv pentru care brigada a fost întărită cu 14 tancuri britanice Challenger 2, considerat cel mai puternic tanc de pe întreg câmpul de luptă.
Ce se întâmplă în continuare
Acesta este un secret militar bine păzit, dar este probabil să vedem tancurile Challenger angajate în luptă în încercarea de a sparge apărarea rusă, scrie Kyiv Post. Sarcina nu va fi ușoară. Colonelul ucrainean Petro Chernîk a recunoscut că ofensiva avansează lent în sud din cauza celor trei linii de apărare rusă, o primă linie de câmpuri minate care se întinde pe câțiva kilometri lățime şi de care pe alocuri ucrainenii au trecut, o a doua linie cu concentrație mare de artilerie, echipamente și personal; și o a treia linie din spate cu rolul de a păstra resursele. Eliberarea satului Robotîne va fi extrem de importantă. Va aduce Forțele Armate ale Ucrainei cu un pas mai aproape de obiectivul lor în regiune: să ajungă la Marea Azov și să tăie în două forţele ruse.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰