Trump susţine articolul 5, piatra de temelie a NATO: "Nu cred că vom avea motiv să recurgem la asta"
Premierul britanic a ajuns joi la Casa Albă unde a fost primit de Donald Trump. Keir Starmer i-a oferit liderului american o scrisoare de la Regele Charles în care republicanul a fost invitat în Marea Britanie. În continuare, cei doi au vorbit despre pacea din Ucraina, prim-ministrul din Regat spunând că istoria nu trebuie să fie de partea invadatorului.
Vizita premierului britanic vine la câteva zile după cea a preşedintelui francez Emmanuel Macron şi are acelaşi scop - să îl convingă pe Donald Trump că este nevoie ca la masa negocierilor de pace cu Moscova să fie prezent atât Kievul, cât şi Europa. Keir Starmer nu a venit la Washington cu mâna goală. "Îmi face plăcere să vă aduc din partea Majestăţii Sale, Regele, o scrisoare. Este o invitaţie pentru o a doua vizită de stat. Este cu adevărat special. Nu s-a mai întâmplat până acum, este fără precedent".
Liderul de la Casa Albă a acceptat cu entuziasm invitaţia care vine la şase ani după prima vizită de stat a sa în Marea Britanie. Deşi nu a fost confirmată o dată, Trump ar urma să ajungă în Regat în viitorul apropiat.
Următorul subiect, dar şi cel mai intens dezbătut, a fost cel privind negocierile de pace în Ucraina. Donald Trump s-a declarat încrezător că Vladimir Putin se va ţine de cuvânt în cazul unui acord pentru încetarea războiului.
"Cred că am avansat cu acordul, dar nu l-am încheiat încă. Nu-mi place să vorbesc despre păstrarea păcii până nu avem un acord", spune Trump. "Nu poate să fie o pace care să ofere o recompensă agresorului. Acest lucru încurajează regimuri precum Iran. Suntem de acord că istoria trebuie să fie de partea celui care vrea pace, nu de partea invadatorului", a declarat şi Starmer.
- "Contactele cu noua administraţie americană dau o anumită speranţă", spune Putin, optimist, după negocierile de...
- "Vă descurcaţi singuri împotriva Rusiei?" Gluma făcută de Trump, evitând să răspundă dacă ar ajuta UK în...
- Emmanuel Macron l-a convins pe Donald Trump să nu anuleze vizita lui Zelenski la Washington - presa franceză
- Trump "a uitat" că l-a făcut dictator pe Zelenski: "Am spus eu asta? Nu pot să cred"
- Trump anunţă că va semna vineri "Acordul Mineralelor" cu Zelenski: "Nu vorbesc de trupe de menţinere a păcii...
Trump afirmă că "susţine" articolul 5 al NATO
Preşedintele american Donald Trump şi-a afirmat joi "sprijinul" pentru articolul 5 al NATO, piatra sa de temelie care prevede o asistenţă între statele membre în caz de agresiune, declaraţie făcută în cadrul unei conferinţe de presă comune la Casa Albă cu premierul britanic Keir Starmer, relatează AFP.
Întrebat despre acest articol cheie al Alianţei Nord-Atlantice, într-un moment în care a apărut proiectul instalării de trupe europene în Ucraina pentru a asigura o pace care rămâne de încheiat, Donald Trump a răspuns "îl susţin" adăugând: "Nu cred că vom avea motiv să recurgem la asta".
Preşedintele american a declarat miercuri că europenii, nu Statele Unite, trebuie să furnizeze Ucrainei garanţii de securitate, în cadrul unui plan de soluţionare a conflictului cu Rusia, şi a transmis Kievului că "poate să uite" de aderarea la NATO, notează AFP.
"Nu voi oferi garanţii de securitate", a spus preşedintele american în timpul unei reuniuni a Cabinetului său la Casa Albă. "Vom cere Europei să facă aceasta pentru că, ştiţi, Europa este vecinul lor imediat, dar noi ne vom asigura că totul merge bine", a indicat Trump.
Cât despre aderarea la NATO, cerută insistent de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Ucraina "poate să uite", a clarificat acest subiect preşedintele SUA. "NATO, poate să uite de asta - probabil că acesta a şi fost motivul pentru care a început toată această poveste", a spus Trump, referindu-se la invazia rusă în Ucraina.
Ce au discutat Trump şi Starmer
Trump şi Starmer au discutat şi despre un plan dur, dar corect de pace pentru Ucraina, iar republicanul l-a numit pe premier un negociator foarte dur. Preşedintele american a vorbit inclusiv despre recentele sale afirmaţii.
Reporter: Domnul preşedinte, credeţi în continuare că domnul Zelenski este un dictator?
Donald Trump: Am spus asta? Nu pot să cred că am spus asta. Următoarea întrebare.
Volodimir Zelenski va ajunge astăzi la Washington unde este aşteptat să semneze acordul asupra resurselor Ucrainei. Între timp, Trump a confirmat tarifele de 25% pentru Mexic și Canada şi a anunţat o taxă suplimentară de 10% asupra importurilor din China. "Vor intra în vigoare pe 4 martie. Apoi, pe doi aprilie, vom avea tarifele reciproce. Vom impune taxe ţărilor care ne impun nouă taxe. Nimeni nu ar trebui să aibă o problemă cu asta". Deciziile vin în contextul în care nivelul traficului de droguri este foarte ridicat în Statele Unite.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰