Trump folosește meme-uri generate cu AI ca armă electorală: Kamala Harris în rol de lider sovietic şi Taylor Swift, suporter republican. Care e pericolul
Alegeri SUA 2024. Donald Trump folosește imagini deep-fake sau meme-uri generate cu AI ca armă în în campania electorală. De exemplu, sugerează în mod fals sub pretextul unor glume sau al satirei că Taylor Swift îl susţine în cursa pentru Casa Albă sau că rivala lui Kamala Harris este comunistă din cauza planului său economic. Imaginile nu sunt menite să păcălească alegătorii americani pentru că nu sunt credibile, dar sunt provocatoare şi pot discredita adevărul arată o analiză The Washington Post.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Fostul preşedinte Donald Trump a distribuit în weekend mai multe postări pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, care includ imagini generate de inteligență artificială: una înfățișează steagul sovietic cu secera și ciocanul la un miting al Kamalei Harris care sugerează că rivala lui este comunistă din cauza planului ei economic iar alta cu superstarul Taylor Swift îmbrăcată în roşu, alb şi albastru şi însoţită de textul ''Taylor Swift Wants You To Vote For Donald Trump'' (''Taylor Swift vrea să votezi pentru Donald Trump'') precum şi cu tinere îmbrăcate în tricouri ''Swifties for Trump". ''Accept!'', a scris Trump.
Cele două imagini postate nu par menite să păcălească oamenii, deși, unii ar putea cădea în capcană. Imaginea cu Taylor Swift şi susţinătoarele ei este formată din capturi preluate de pe platforma X şi avea eticheta "satiră" iar imaginea cu Kamala Harris, deşi nu era etichetată ca satiră, era evident nerealistă, explică The Washington Post. Experții au avertizat cu privire la potențialul AI de a alimenta dezinformarea politică, dar imaginile publicate de Donald Trump par să funcționeze mai mult ca meme-uri, menite să provoace și să amuze.
Taylor Swift nu şi-a exprimat public susţinerea pentru niciun candidat care participă la cursa din 2024, dar în trecut i-a sprijinit pe democraţi relatează Reuters. Cântăreaţa i-a susţinut pe preşedintele Joe Biden şi pe vicepreşedinta Kamala Harris în 2020. Harris urmează să fie nominalizată oficial drept candidata Partidului Democrat la alegerile prezidenţiale din acest an cu prilejul Convenţiei Naţionale care are loc în Chicago săptămâna aceasta. Taylor Swift l-a criticat pe Trump într-un documentar din 2020.
- Kamala Harris, discurs cu "bătaie lungă" spre Trump: "Oricine are ca scop să îi doboare pe alţi oameni este un...
- Kamala Harris ar avea 3 puncte avans față de Donald Trump, în cel mai recent sondaj CBS
- Kamala Harris câştigă Arizona şi Carolina de Nord, potrivit sondajelor. Statul crucial pe care se luptă cu Trump
Purtătorul de cuvânt al lui Swift nu a dat curs unei solicitări de a comenta acest subiect. Trump a mai publicat imagini care înfăţişează tinere îmbrăcate în tricouri ''Swifties for Trump'', precum şi un articol satiric cu titlul ''Swifties îl susţin pe Trump după ce ISIS a dejucat un concert Taylor Swift''. Articolul are afişată eticheta ''satiră'' deasupra titlului.
Taylor Swift a anulat luna aceasta trei concerte în Viena după ce autorităţile au anunţat că au dejucat un atac planificat. Oficialii locali au arestat un bărbat de 19 ani care, potrivit autorităţilor, ar fi fost inspirat de Statul Islamic. ''Swifties în favoarea lui Trump este o mişcare masivă care creşte pe zi ce trece'', a spus purtătorul de cuvânt al campaniei lui Trump, Steven Cheung, atunci când a fost rugat să comenteze imaginea fake cu Taylor Swift.
Mai mulţi fani Taylor Swift şi grupuri de monitorizare au spus că multe dintre imaginile publicate de Trump sunt deepfake generate de inteligenţa artificială. Specialişti din industria muzicală, de la Hollywood şi Washington au solicitat adoptarea unei legislaţii federale şi a altor măsuri care să contracareze explozia în mediul online a imaginilor fake realizate cu ajutorul AI.
Postarea lui Trump este ''un nou exemplu al puterii cu care AI poate crea dezinformare'', a spus grupul de consumatori Public Citizen. ''Potenţialele efecte negative pentru societatea noastră, care ar putea rezulta din astfel de dezinformări, inclusiv abuzuri la alegerile noastre, sunt ample şi imens de dăunătoare'', a adăugat grupul.
La Convenţia Naţională a Partidului Democrat, care are loc la Chicago, Rebecca Goff, un fan Taylor Swift , a distribuit brăţări ale prieteniei, o practică comună printre fanii cântăreţei, la un mic dejun organizat de filiala din Nevada a Partidului Democrat.
Rebecca Goff, în vârstă de 39 de ani, a spus că simte că Trump este antiteza valorilor pe care le reprezintă Taylor Swift, printre acestea celebrarea adolescentelor şi femeilor. ''Este antiteza a ceea ce Trump şi GOP încearcă să facă, în special în ceea ce le priveşte pe femei. Încearcă să ne marginalizeze. Vor să ne facă să fim din nou doar soţii, mame'', a spus Goff.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰