Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Trump are o dată limită pentru a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina. Ce i-ar putea propune Steve Witkoff lui Putin, la întâlnirea de azi

"Vladimir, opreşte-te!". Este mesajul dur al lui Donald Trump, după atacul masiv asupra Kievului de ieri, prin care preşedintele american îi cere omologului său rus să accepte un acord de pace. În timp ce Trump spune că are o dată limită pentru a stabili o înţelegere între cele două ţări, marii lideri spun că Rusia reprezinţă o ameninţare uriaşă. 

de Redactia Observator

la 25.04.2025 , 11:29

Atacul asupra Kievului care a ucis 12 persoane şi a rănit aproape o sută nu a rămas fără răspuns din partea lui Donald Trump. 

Trump îi cere pacea lui Putin

"Nu sunt încântat de loviturile rusești asupra Kiev. Nu sunt necesare și vin într-un moment foarte prost. Vladimir, opreşte-te! 5000 de soldați mor pe săptămână. Hai să încheiem Acordul de Pace", a transmis preşedintele american pe platforma sa Truth Social.

Vezi și

Liderul de la Casa Albă este însă optimist că va reuşi să ajungă la un acord între Rusia şi Ucraina despre care spune că îşi doresc, într-adevăr, pacea. 

Pe acelaşi subiect

"Am propria mea dată limită (n.r. pentru o înţelegere între Rusia și Ucraina) şi dorim ca aceasta să fie rapidă. Există foarte multă ură acolo. Există multă duşmănie, multă neîncredere. Dar cred şi sper să ajungem la o înţelegere de dragul tinerilor care mor", a declarat Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.

Trump a spus, încă o dată, că Statele Unite fac presiuni puternice asupra Rusiei pentru a pune capăt războiului şi a vorbit despre o concesie uriaşă pe care Moscova deja o face. "Să oprească războiul, să nu mai ocupe întreaga ţară. O concesie destul de mare", spune Donald Trump, preşedintele Statelor Unite.

Steve Witkoff se va întâlni azi cu Putin

Acordul de încetare a focului propus de Statele Unite ar putea include recunoaşterea dreptului Ucrainei de către Rusia de a avea propria armată și industrie de apărare, scrie Bloomberg. Conform surselor, ideile ar urma să-i fie prezentate şi lui Vladimir Putin de către trimisul special al SUA, Steve Witkoff, care se va întâlni astăzi cu liderul rus. 

Ajuns la Washington pentru a discuta cu oficiali americani, secretarul general al NATO, Mark Rutte, a vorbit despre ameninţarea rusă. "Cu toţii suntem de acord în NATO că Rusia este o ameninţare pe termen lung la adresa teritoriului NATO, la adresa întregului teritoriu Euro-Atlanic", a declarat Mark Rutte, secretarul general al NATO. 

Şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, l-a criticat pe Vladimir Putin, spunând că liderul de la Kremlin minte când susține că dorește să pună capăt războiului din Ucraina pe cale pașnică. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă aşteptaţi la taxe şi impozite mai mari după alegeri?
Observator » Ştiri externe » Trump are o dată limită pentru a pune capăt războiului dintre Rusia şi Ucraina. Ce i-ar putea propune Steve Witkoff lui Putin, la întâlnirea de azi