Tiruri de rachete ruse în Marea Neagră. O navă comercială a fost scufundată, iar alte două sunt avariate, anunţă oficiali panamezi
O navă comercială sub pavilion panamez a fost scufundată de tiruri de rachete ruse în Marea Neagră, iar alte două vase sunt avariate, a anunţat miercuri şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz, transmite AFP. Echipajele navelor sunt în siguranţă, a precizat acesta.
''Ştim că trei ambarcaţiuni (sub pavilion panamez) au fost victime ale atacurilor cu rachete ruse. Una dintre aceste nave s-a scufundat, iar celelalte două plutesc, dar au suferit pagube materiale'', a declarat şeful Autorităţii maritime din Panama, Noriel Arauz, în faţa presei.
Forţele navale ruse interzic unui număr de 200 până la 300 de nave comerciale ale diferitelor ţări să ''iasă din Marea Neagră'', a denunţat şeful Autorităţii maritime panameze, potrivit Agerpres.
Zece nave sub pavilion panamez, blocate în Marea Neagră
Zece nave sub pavilion panamez, transportând în special cereale, sunt blocate în Marea Neagră. Echipajele sunt formate din aproximativ 150 de membri.
Panama susţine că are cele mai multe nave înregistrate sub pavilionul său, aproximativ 8.000, reprezentând 17% din flota mondială a marinei comerciale.
Pe 25 februarie, după un prim atac contra unui vas sub pavilion panamez, autorităţile din ţara central-americană au cerut evitarea navigării în apele ucrainene şi ruse din Marea Neagră şi Marea Azov.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰