Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tensiuni uriaşe la Kiev. Zalujnîi, şeful armatei ucrainene, ar fi fost demis și înlocuit de Budanov sau Sirski. Zelenski nu confirmă

Război în Ucraina. Conflictul mocnit dintre Volodimir Zelenski, preşedintele Ucrainei, şi Valeri Zalujnîi, generalul care conduce armata ucraineană, pare să fi ajuns la un final. Mai mulţi politicieni şi jurnalişti din Ucraina au anunţat pe canalele de Telegram că şeful armatei ucrainene a fost demis.

de Redactia Observator

la 29.01.2024 , 21:29

Tensiuni uriaşe la Kiev. Zalujnîi, şeful armatei ucrainene, ar fi fost demis și înlocuit de Budanov sau Sirski. Zelenski nu confirmă - Profimedia

Deocamdată, nici Ministerul Apărării din Ucraina şi nici Preşedinţia Ucraineană nu au confirmat acest lucru printr-un comunicat oficial. Jurnaliştii de la Pravda au încercat să ia legătura atât cu Valeri Zalujnîi, cât şi Volodimir Zelenski, însă niciunul dintre cei doi nu a dorit să comenteze pe marginea subiectului. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui Zelenski a fost singurul care a avut o reacţie publică şi a precizat că Zalujnîi nu a fost demis.

Posibile negocieri cu partea americană pentru înlăturarea lui Zalujnîi

Kyiv Post scrie că Zalujnîi a fost inlocuit de șeful Direcției de Informații Militare (HUR) a Ucrainei, Kirilo Budanov. Alte surse vorbesc despre înlocuirea acestuia cu generalul Sirski, comandantul trupelor terestre. General-colonelul Oleksandr Sîrski este comandantul nr. 2 al Ucrainei, la șefia trupelor terestre. El a condus apărarea Ucrainei în oraşul Bahmut,  unde mii de soldaţi din ambele tabere au fost ucişi

Articolul continuă după reclamă

Unele canale de Telegram susţin, pe surse, că Volodimir Zelenski ar fi discutat astăzi, 29 ianuarie, cu oficiali din Statele Unite ale Americii chiar despre îndepărtarea lui Valeri Zalujnîi. Editorul-șef al site-ului Censor.net Iuri Butusov a scris, citând surse, că președintele Zelenski a semnat deja un decret privind demisia comandantului șef al Forțelor Armate ale Ucrainei, dar nu a făcut-o totuși publică, deoarece "sunt în desfășurare consultări cu parteneri străini".

Valeri Zalujnîi a devenit comandantul şef al Armatei Ucrainene în iulie 2021. Primele ştiri referitoare la neînţelegerile dintre el şi Volodimir Zelenski au apărut în noiembrie 2023, atunci când Zalujnîi a oferit un interviu pentru The Economist în care generalul vorbea despre o posibilă capcană spre care se îndreaptă Ucraina, cea a unui război prelungit şi de uzură cu Rusia. Potrivit unui sondaj realizat de ucraineni în decembrie anul trecut, Zalujnîi se bucura de o încredere de 93% în rândul populaţiei, iar 72% se opuneau categoric unei eventuale înlăturări a sa din fruntea armatei.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Tensiuni uriaşe la Kiev. Zalujnîi, şeful armatei ucrainene, ar fi fost demis și înlocuit de Budanov sau Sirski. Zelenski nu confirmă