Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tensiuni în UE. Estonia, acuzată că și-a înnoit arsenalul din bani europeni, în timp ce a trimis în Ucraina arme vechi - Politico

Tensiuni în UE din cauza schemei "bani pentru arme" de pe urma căreia Estonia  ar fi încercat să profite scrie Politico. După invadarea Ucrainei, aliații Kievului s-au grăbit să ofere ajutor militar. Într-o premieră istorică, țările UE au fost parțial rambursate pentru acest ajutor cu bani dintr-un fond comun numit Facilitatea europeană pentru pace (EPF), la care statele membre contribuie în funcție de dimensiunea economiilor.

de Redactia Observator

la 29.03.2023 , 10:19

Tensiuni în UE. Estonia, acuzată că și-a înnoit arsenalul din bani europeni, în timp ce a trimis în Ucraina arme vechi - Politico Kaja Kallas - Hepta

În mod public, țările UE au salutat acest fond, considerat o dovadă de solidaritate. Dar în culise, au apărut tensiuni cu privire la câți bani cheltuiesc țările pentru fondul comun. Potrivit informaţiilor obţinute de Politico, Estonia este acuzată că și-a înnoit arsenalul pe cheltuiala vecinilor din UE, în timp ce a trimis în Ucraina stocuri de arme vechi.

În mod oficial, toate țările beneficiază de aceeași rată de rambursare: aproximativ 84% din prețul plătit. Unde nu au căzut de acord statele UE este modul în care fiecare calculează prețul echipamentului militar trimis în Ucraina. "Există abordări foarte diferite, fiecare țară folosește propria metodologie" pentru a calcula costurile, a spus un oficial.

Potrivit informaţiilor clasificate ale Departamentului de afaceri externe și apărare al UE, în total, șase țări și-ar fi calculat cererile de rambursare pe baza prețului de achiziție a unor arme noi, şi nu pe valoarea actuală de piaţă a ceea ce au trimis ei în Ucraina. Cele 6 țări sunt: Finlanda (a pretins 100 la sută din noul preț de achiziție), Letonia (care a pretins 99 la sută), Lituania (93 la sută), Estonia (91 la sută), Franța (71 la sută) și Suedia ( 26 la sută).

Articolul continuă după reclamă

Estonia este cea mai mare câştigătoare. A pretins că a trimis arme de peste 160 de milioane de euro către Ucraina, pentru care i s-au rambursat 134 de milioane de euro pe baza ratei EPF. Situaţia i-a înfuriat pe diplomații din alte țări care au reproşat Estoniei un comportament ipocrit. Premierul Kaja Kallas a fost acuzat că în timp ce lansa în UE numeroase apeluri publice pentru mai mult sprijin militar către Ucraina, a găsit o modalitate de a-și sprijini generos propria armată.

Pe acelaşi subiect

"Își trimit fiarele vechi în Ucraina și cumpără arme nou-nouţe pentru ei, finanțate din bani UE", a spus un diplomat european despre Estonia. Un al doilea diplomat european a confirmat că acţiunile Estoniei au fost dezaprobate în întreaga UE, dar nimeni nu a vrut să critice Tallinn în mod public pentru a nu da dovadă de diviziune.

"Au trimis arme vechi, care nu mai sunt în producție și apoi au cerut să fie rambursaţi pe baza prețului alternativelor moderne", a spus un al doilea diplomat. "De exemplu, au trimis în Ucraina Strela (lansatoare portabile de rachete, sovietice) dar au cerut să fie rambursaţi pe baza a cât costă Stinger-urile moderne, care desigur au mai multe capacități și un preţ de achiziţie mai mare. Acesta este de altfel şi motivul pentru care în statisticile citate sprijinul militar acordat de Estonia pare să fie mult mai mare pe cap de locuitor decât cel al altor țări.

Ministerul Apărării de la Tallinn a respins acuzaţiile subliniind că Estonia nu a avut niciodată arme de tip Strela, nici nu a trimis aşa ceva în Ucraina şi nici nu a achiziționat lansatoare Stinger. Referitor la restul acuzaţiilor, ministerul a transmis că totul este "în conformitate cu regulile și se aplică în cazul în care producția echipamentului donat a fost întreruptă iar refacerea stocurilor este importantă în strategia de apărare națională."

Guvernul de la Tallinn a confirmat în trecut că își calculează ajutorul acordat Ucrainei pe baza "valorii de recuperare" a materialului donat și a menţionat într-o declarație din ianuarie că "a solicitat fonduri din Facilitatea europeană pentru pace pentru înlocuirea echipamentului."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Tensiuni în UE. Estonia, acuzată că și-a înnoit arsenalul din bani europeni, în timp ce a trimis în Ucraina arme vechi - Politico