Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Ţara care te plăteşte cu 100.000$ să locuieşti acolo. Procesul de selecţie este extrem de competitiv

Costurile asociate relocării într-o altă țară, de la plata unui avans pentru o locuință, la mutarea propriu-zisă și până la transferurile valutare, pot deveni rapid copleșitoare. Însă unele țări sunt dispuse să "îndulcească" acest proces și chiar să te plătească să te muți. Deși poate părea prea frumos ca să fie adevărat, anumite guverne oferă stimulente reale pentru relocare, iar o țară sud-americană merge chiar mai departe, oferind aproape 100.000 de dolari, scrie Daily Mail.

de Redactia Observator

la 17.04.2025 , 07:51

Costurile asociate relocării într-o altă țară, de la plata unui avans pentru o locuință, la mutarea propriu-zisă și până la transferurile valutare, pot deveni rapid copleșitoare. Ţara care te plăteşte cu 100.000$ să locuieşti acolo. Procesul de selecţie este extrem de competitiv - Shutterstock

Start-Up Chile este un program susținut de guvernul chilian, dedicat atragerii de talente globale și sprijinirii economiei locale prin susținerea afacerilor aflate la început de drum, în special în domeniul tehnologic.

Programul oferă o viză valabilă timp de un an, acces la un spațiu de co-working și, cel mai important, finanțare nerambursabilă, ceea ce înseamnă că antreprenorii nu sunt obligați să cedeze o parte din compania lor, scrie Daily Mail

Sumele oferite variază între 20.000 de dolari și 100.000 de dolari. Un antreprenor a declarat că a primit în total aproximativ 70.000 de dolari. Desigur, există și anumite condiții. Cei care primesc finanțarea trebuie să se mute în Chile și să lucreze din sediile programului.

Articolul continuă după reclamă

Pentru a rămâne în cadrul programului, participanții trebuie să acumuleze 4.000 de puncte de „capital social”, prin activități precum mentorat, susținerea de prezentări sau participarea la evenimente, totul parte dintr-un sistem menit să încurajeze colaborarea și schimbul de cunoștințe.

Pe acelaşi subiect

Procesul de selecţie este extrem de competitiv

Datorită popularității ridicate, procesul de selecție este extrem de competitiv. Aplicanții trebuie să parcurgă un formular online detaliat, compus din aproximativ 200 de întrebări, să realizeze un videoclip de prezentare de un minut și, dacă este posibil, să includă o demonstrație a produsului sau serviciului lor.

Este necesară și o scrisoare de recomandare de la cineva care a participat deja la program. Cei care trec de această etapă preliminară sunt invitați la un interviu de 15 minute. Până în prezent, programul a ajutat la lansarea a peste 1.600 de startup-uri și a atras nume mari precum X (fostul Twitter) și Facebook, care și-au deschis birouri în Chile în ultimul deceniu. Pentru mulți antreprenori, mai ales din zona tech, relocarea în Chile ar putea reprezenta o oportunitate unică.

Italia: 28.000$ pentru familii dispuse să se mute în sate idilice

Şi Italia oferă până la 28.000 de dolari familiilor care aleg să se mute în regiunile pitorești Sardinia și Calabria, însă există o condiție. Această măsură vine ca răspuns la declinul demografic al unor regiuni din peninsulă, unde tinerii migrează către orașe mari sau în străinătate pentru oportunități de muncă, lăsând în urmă sate tot mai depopulate.

Guvernul italian dorește să repopuleze aceste zone invitând cetățeni străini să se mute acolo, însă banii vor fi acordați doar celor care aleg să locuiască într-unul dintre cele nouă sate eligibile, fiecare având o populație de cel mult 2.000 de persoane.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Unde vă petreceţi Sfintele Paşti?
Observator » Ştiri externe » Ţara care te plăteşte cu 100.000$ să locuieşti acolo. Procesul de selecţie este extrem de competitiv