Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Taiwan: Apropierea dintre Moscova și Beijing, o amenințare la adresa păcii mondiale

Consolidarea legăturilor între China şi Rusia, ai căror lideri s-au întâlnit joi în Uzbekistan, dăunează ''păcii internaţionale'', a estimat vineri guvernul taiwanez, informează AFP. Preşedinţii chinez Xi Jinping şi rus Vladimir Putin şi-au exprimat joi, la Samarkand (Uzbekistan), dorinţa de a se sprijini reciproc şi de a-şi consolida relaţiile în plină criză cu Occidentul, în cadrul primei lor întâlniri de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie acest an, notează Agerpres.

de Redactia Observator

la 16.09.2022 , 09:48

Taiwanul consideră că apropierea dintre Rusia și China reprezintă o amenințare la adresa păcii internaționale - Profimedia

În timpul întâlnirii, Putin a reafirmat sprijinul Moscovei pentru revendicările Beijingului cu privire la Taiwan. China consideră insula o parte a teritoriului său şi a promis să o recucerească, chiar şi cu forţa dacă este necesar. Invazia rusă în Ucraina a provocat temeri în Taiwan, care se teme că ar putea avea aceeaşi soartă cândva.

Taiwanul ''condamnă sever Rusia pentru că susţine guvernarea autoritară şi expansionistă a Partidului Comunist Chinez în declaraţiile sale false, care aduc atingere suveranităţii ţării noastre, în timpul întâlnirilor internaţionale'', a afirmat Ministerul de Externe taiwanez într-un comunicat.

Moscova îi ''califică drept provocatori pe cei care menţin pacea şi status quo-ul, ceea ce arată în mare parte răul pe care îl cauzează alianţa între regimurile autoritare chinez şi rus pentru pacea internaţională, stabilitate, democraţie şi libertate'', adaugă comunicatul diplomaţiei taiwaneze.

Articolul continuă după reclamă

Tensiunile dintre Beijing și Taiwan, în continuare ridicate

Pe acelaşi subiect

Tensiunile în Strâmtoarea Taiwan au atins în august nivelul lor maxim din ultimele decenii. China a recurs la o demonstraţie de forţă fără precedent ca represalii la o vizită la Taipei a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi.

Timp de o săptămână, China a trimis avioane de vânătoare, rachete şi nave militare în apropiere de Taiwan. Autorităţile de la Taipei au apreciat că aceste exerciţii militare ar constitui o repetiţie generală pentru invazie.

Presiunea asupra Taiwanului s-a accentuat după venirea lui Xi Jinping la putere la Beijing, în urmă cu zece ani. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Taiwan: Apropierea dintre Moscova și Beijing, o amenințare la adresa păcii mondiale