Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Taifunul Doksuri a făcut prăpăd în estul Asiei. Zeci de victime, peste 120.000 de oameni evacuați

După aproape două săptămâni de caniculă în cea mai mare parte a Europei, temperatura a scăzut chiar şi cu mai mult de zece grade. Pompierii au acum un răgaz pentru a controla incendiile care au devastat mai multe regiuni din bazinul Mediteranei. Pe alte continente, vremea rămâne la fel de necruţătoare: un taifun a făcut zeci de victime în estul Asiei iar Statele Unite se confruntă cu un nou val de căldură extremă.

de Redactia Observator

la 29.07.2023 , 14:09

Zeci de incendii continuă să distrugă pădurile din Grecia, dar intensitatea lor a scăzut o dată cu temperatura. Pompierii se străduiesc să elimine toate focarele, mai ales în regiunea Magnesia, unde explozia unui depozit de muniţii, atins de flăcări, a înspăimântat întreaga ţară. Vigilenţa se menţine şi pe insula Rhodos unde incendiile au afectat aproape zece la sută din suprafaţa totală, iar peste 20.000 de turişti şi localnici au fost evacuaţi.

Şi în Italia, flăcările par să fi fost aduse sub control în Calabria, Sicilia şi Sardinia. Avioanele de luptă contra incendiilor mai au încă de lucru în zona Salento, din sudul ţării, dar şi la graniţa franceză unde a apărut un nou focar. Guvernul este hotărât să ia măsuri pentru limitarea efectelor negative ale schimbărilor climatice. Dar unii demnitari adaugă că multe incendii sunt urmarea unor acţiuni criminale. În Calabria, o dronă a surprins un bărbat care părea să fi aprins focul într-o plantaţie. Când a observat aparatul, individul a încercat să-l doboare cu pietre dar până la urmă a fost identificat şi arestat.

Mai multe ţări asiatice, lovite de taifunul Doksuri

Vezi și

În acest timp, mai multe ţări asiatice suferă din cauza unui fenomen meteorologic diferit dar încă şi mai sever: un taifun botezat DOKSURI. În Filipine, furtuna a făcut cel puţin 39 de victime, cele mai multe la bordul unui feribot scufundat lângă Manila, din cauza vântului şi valurilor uriaşe. Taifunul a traversat apoi insula Taiwan unde aproape 300.000 de familii au rămas fără curent electric, iar sute de copaci au fost doborâţi. DOKSURI a ajuns acum în sudul Chinei, unde, de asemenea, a smuls din rădăcini arbori şi a culcat la pâmânt reţele electrice, provocând incendii. Un stadion a rămas fără o parte din acoperiş. Până acum nu s-au înregistrat victime, mai ales că peste 120.000 de oameni fuseseră evacuaţi, inclusiv de pe platformele petroliere maritime, aflate direct în calea furtunii.

Cu totul alta este starea vremii în Statele Unite, unde canicula rămâne la ordinea zilei. Mai mult de jumătate din populaţia ţării este supusă avertismentelor şi atenţionărilor de căldură extremă care, în cea mai mare parte, vor rămâne valabile şi în weekend. Clădirile publice cu aer condiţionat şi-au deschis porţile în mari oraşe ca Philadelphia, unde temperatura resimţită ar putea ajunge la 42 de grade, New York sau Chicago. Unii localnici se mulţumesc totuşi cu răcoarea fântânilor iar alţii nu renunţă să facă mişcare chiar şi pe o asemenea vreme.

Serviciul meteorologic american avertizează, totuşi, că temperaturile extrem de ridicate pot fi periculoase iar copiii, oamenii în vârstă sau bolnavii cronici ar face mai bine să stea acasă. Nu trebuie uitate nici animalele de companie care pot suferi şi ele din cauza căldurii, fără să o poată spune.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Taifunul Doksuri a făcut prăpăd în estul Asiei. Zeci de victime, peste 120.000 de oameni evacuați