Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Sute de morţi şi mii de răniţi în Haiti, după cutremurul devastator de magnitudine 7.2. Aproape o mie de clădiri s-au prăbuşit - VIDEO

Cutremur devastator în Haiti. Peste 300 de oameni şi-au pierdut viaţa, 1800 sunt răniţi şi mulţi alţii sunt dispăruţi, potrivit bilanţului provizoriu. Seismul de magnitudine 7.2, s-a simţit până în Cuba şi Jamaica şi a fost mai puternic decât cel din 2010, soldat cu sute de mii de victime. Ţara din Caraibe nu şi-a revenit nici acum de pe urma dezastrului de atunci.

de Redactia Observator

la 15.08.2021 , 08:35

La opt şi jumătate dimineaţa, ora locală, pământul a început să fugă de sub picioarele haitienilor. Îngroziţi, oamenii au ieşit imediat din case şi au încercat să rămână în zone deschise.

Cutremurul a avut epicentrul la mai puţin de 200 de kilometri de capitală, în sud-vestul ţării. 

Întreaga zonă a fost devastată. Aproape o mie de clădiri, între care şapte biserici, două hoteluri şi trei şcoli au fost făcute una cu pământul. Alte sute de construcţii au suferit avarii majore.

Sursa foto: Profimedia
Vezi și

"Ni s-a relatat că sunt pagube importante, oamenii au murit în case, în spitale prăbuşite iar infrastructura este distrusă", a declarat premierul haitian Ariel Henry.

Pe acelaşi subiect

Seismul nu a provocat un tsunami dar a fost urmat de numeroase replici, unele cu magnitudine de peste 5 pe scara Richter. Totuşi, fără să mai aştepte ajutor din capitală, localnicii s-au mobilizat şi au reuşit să salveze sute de oameni.

Stare de urgenţă în Haiti, timp de o lună 

Din nefericire, pentru sute de oameni nu s-a mai putut face nimic. Guvernul a decretat starea de urgenţă pe timp de o lună, dar operaţiunile de ajutor vor fi dificile: o alunecare de teren a blocat principala şosea de acces în zona sinistrată. În regiune acţionează şi grupări criminale care pot ameninţa convoaiele cu ajutoare. În plus, Haiti se află în calea unei furtuni tropicale care va aduce, chiar de luni, ploi torenţiale şi vânt puternic. 

"Vom înfiinţa un grup special pentru coordonarea ajutoarelor, ca să nu se repete ceea ce s-a întâmplat după cutremurul din ianuarie 2010", a mai spus Ariel Henry. 

Serviciile medicale din Haiti, cea mai săracă ţară din America, sunt deja copleşite din cauza pandemiei. Iar ţara trece printr-o perioadă de haos politic, la o lună după asasinarea preşedintelui republicii. Văduva acestuia a postat un mesaj în care îi îndeamnă pe cetăţeni la solidaritate şi curaj. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Sute de morţi şi mii de răniţi în Haiti, după cutremurul devastator de magnitudine 7.2. Aproape o mie de clădiri s-au prăbuşit - VIDEO