Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Suntem aici! Alăturaţi-vă nouă!" Doi ruşi care au panicat Polonia lipind sute de stickere misterioase cu Grupul Wagner au fost arestaţi

Război în Ucraina. Polonia a reținut doi ruși acuzați că au lipit în Varșovia și Cracovia sute de autocolante prin care ar fi încercat să recruteze mercenari în Grupul Wagner, compania militară privată rusă. Într-un clip distribuit pe rețelele de socializare, apare un bărbat care ar fi lipit stickere pe coșurile de gunoi din Varșovia.

de Redactia Observator

la 14.08.2023 , 13:06

Doi ruşi care "difuzau materiale de propagandă" ale grupului paramilitar rus Wagner la Varşovia şi Cracovia au fost arestaţi în Polonia, a anunţat luni ministrul polonez de interne. "Amândoi au fost acuzaţi de spionaj şi arestaţi", a declarat Mariusz Kaminski pe platforma X (fostă Twitter), fără alte detalii.

Presa poloneză a relatat săptămâna trecută despre autocolante cu logo-ul Wagner şi inscripţii în limba engleză: "Suntem aici - alăturaţi-vă nouă", precum şi în legătură cu coduri QR care redirecţionau către un site rusesc despre grupul de mercenari.

Nu este clar dacă mercenarii Wagner încearcă cu adevărat să recruteze polonezi sau dacă autocolantele sunt distribuite de ruși pentru a crea presiune psihologică asupra cetățenilor polonezi. 

Vezi și

Doi ruşi care difuzau material de propagandă Wagner în Polonia, arestaţi

Pe acelaşi subiect

Potrivit cotidianului "Gazeta Wyborcza", autocolantele au fost semnalate poliţiei poloneze de locuitori ai Cracoviei şi capitalei Varşovia, cele două cele mai mari oraşe ale ţării. Ministerul polonez de Interne nu a precizat dacă arestările au legătură cu distribuirea de autocolante.

Ulterior, un purtător de cuvânt al lui Kamiński a declarat agenției de presă poloneză PAP că cei doi ruși, identificaţi doar ca Alexei T. și Andrei G., au lipit aproximativ 300 de stickere în locuri publice şi aveau "peste 3.000 de materiale de propagandă, care le-au fost predate la Moscova". Purtătorul de cuvânt a dezvăluit că anchetatorii au stabilit că cei doi bărbați urmau să fie plătiți cu până la 500.000 de ruble (4.525 euro) pentru distribuirea materialelor înainte de a părăsi Polonia pe 12 august.

"Acțiunile suspecților făceau parte din așa-numitul război hibrid împotriva UE și NATO", a explicat Karol Borchólski de la Parchetul Național, care a spus că sunt indicii că cei doi au desfășurat activități similare în alte orașe UE, inclusiv Berlin și Paris.

Polonia a avertizat recent despre posibile provocări din partea grupului de mercenari. Lituania şi Polonia şi-au avertizat de mai multe ori aliaţii din NATO că mercenarii Wagner s-ar putea prezenta drept solicitanţi de azil în încercarea de a trece graniţa dintre Belarus şi UE, aminteşte AFP. Varşovia intenţionează să desfăşoare aproximativ 10.000 de soldaţi pentru a proteja, ca "descurajare", graniţa sa de est cu Belarus, un aliat al Moscovei

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » "Suntem aici! Alăturaţi-vă nouă!" Doi ruşi care au panicat Polonia lipind sute de stickere misterioase cu Grupul Wagner au fost arestaţi