Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Summit-ul NATO de la Washington. Cele două subiecte fierbinţi pe care membrii Alianţei vor să le tranşeze

Decizii cruciale pentru planetă, inclusiv pentru siguranţa României, vor fi luate la summitul NATO de la Washington, care începe peste câteva ore. 32 de lideri din ţările membre, dar şi parteneri din Asia, vor negocia hotărâri delicate despre războiul din Ucraina şi stoparea ascensiunii Chinei. 

de Redactia Observator

la 09.07.2024 , 20:29

Drapelul Alianţei flutură pe toate străzile din capitala Statelor Unite, în onoarea primului summit NATO organizat la Washigton în ultimul sfert de secol. Este o ocazie specială - se împlinesc 75 de ani de la înfiinţarea Alianţei Nord-Atlantice. 

Pe 4 aprilie 1949, lua naştere Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord. Un document a fost semnat la acel moment de președintele SUA Harry Truman și aliați din 11 țări, ca un scut împotriva agresiunii URSS. Cel mai important articol din document, articolul 5 spune că dacă o țară este atacată, celelalte sar în ajutor. Datorită acestui document, România este în acest moment protejată în fața agresiunii Rusiei.

Summit istoric la Washington

Vezi și

Cel mai fierbinte subiect al summitului este războiul din Ucraina şi aprobarea unui pachet militar de 40 de miliarde de dolari pentru Kiev. Aderarea la NATO, invitaţia mult aşteptată de preşedintele Zelenski, nu va veni, însă, nici cu această ocazie. 

Pe acelaşi subiect

Secretarul general al Alianţei a fost primit cu onoruri militare la Pentagon, unde a repetat răspicat - NATO va sprijini şi mai mult Ucraina. 

"La summit, vom lua decizii pentru a întări ajutorul nostru oferit Ucrainei. Rusia trebuie să înţeleagă că nu va reuşi să ne facă să ne retragem. Ei trebuie să accepte o soluţie prin care Ucraina să să fie în continuare o ţară independentă şi suverană", spune Jens Stoltenberg, NATO Secretary General. 

Surpriză pentru şeful NATO înainte de summit

Organizatorii summitului de la Washington i-au pregătit o surpriză în stil american şefului NATO, aflat în ultimele luni de mandat. 

Înaintea discuţiilor cruciale despre planul NATO de a stopa expansiunea Rusiei către Europa, secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, participă la un meci de baseball, în Washington DC. El a fost invitat să arunce, în mod simbolic pe arena National Park. 

La summitul NATO, toţi ochii sunt pe câteva personaje-cheie:

  • Noul premier al Marii Britanii, Keir Starmer, care este la prima misiune diplomatică în calitate de prim-ministru.
  • Emmanuel Macron, care a reuşit să oprească neaşteptat ascensiunea dreptei lui Marine Le Pen. 
  • Premierul Ungariei, Viktor Orban, care abia s-a întors dintr-un turneu în Rusia şi China.

Ţările ostile NATO au fost prima lui destinaţie după ce a preluat conducerea Consiliului European. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Vi se pare prea scumpă mobila românească?
Observator » Ştiri externe » Summit-ul NATO de la Washington. Cele două subiecte fierbinţi pe care membrii Alianţei vor să le tranşeze