Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Summit NATO istoric. Ce obţine Ucraina la Vilnius: Garanții de securitate în stil israelian şi un consiliu special, dar nu va putea activa Articolul 5

Război în Ucraina. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a descris drept "istoric", summitul alianţei nord-atlantice care începe în cursul zilei la Vilnius, aluzie la decizia lui Erdogan de a sprijini aderarea Suediei la NATO. Marile puteri vor dezbate acordarea unor garanții de securitate în stil israelian pentru Ucraina. Totodată va fi creat un consiliu special NATO-Ucraina, care va stabili o cale pentru aderarea Ucrainei, însă nu şi un calendar oficial. Kievul va putea convoca reuniuni ale alianței, dar nu va putea activa Articolul 5.

de Redactia Observator

la 12.07.2023 , 17:08

"Ne aflăm într-un moment istoric, înaintea unui summit care va fi istoric", a apreciat Stoltenberg la o întâlnire care a avut loc înaintea deschiderii oficiale a summitului, la care asistă cei 31 de lideri ai ţărilor membre, plus Suedia, în calitate de ţară invitată.

Secretarul general al NATO a anunţat luni deblocarea de către Turcia a aderării ţării nordice la alianţă, după întâlnirea care a avut loc între premierul suedez Ulf Kristersson şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan.

NATO va stabili o cale pentru aderarea Ucrainei, însă nu şi un calendar

Articolul continuă după reclamă

NATO va stabili "o cale a reformelor" pentru Ucraina, cu scopul ca această ţară să poată să se alăture alianţei nord-atlantice, însă nu şi "un calendar", a declarat marţi consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan. "O cale a reformelor pentru Ucraina" va fi trasată, dar "nu pot oferi un calendar", le-a transmis Sullivan jurnaliştilor prezenţi la Vilnius, unde are loc marţi şi miercuri summitul NATO.

Pe acelaşi subiect

În esenţă, la summitul de la Vilnius, NATO va trimite un "semnal pozitiv" Ucrainei cu privire la intenţia Kievului de a adera la alianţă, a mai spus Sullivan, potrivit Reuters. Sullivan a mai anunţat că miercuri va avea loc o întâlnire între preşedintele american Joe Biden şi omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

BBC:  Summit crucial care ar putea modela direcția războiului din Ucraina

Liderii NATO s-au reunit în Lituania pentru un summit crucial care ar putea modela direcția războiului din Ucraina și viitorul alianței occidentale, potrivit BBC. Cei 31 de aliați vor să arate Rusiei că sunt ferm decişi să sprijine militar Ucraina pe termen lung. O veste bună în acest sens a venit de la Turcia care a renunțat la obiecțiile față de aderarea Suediei la alianță. 

Dar rămâne o lipsă de acord cu privire ambițiile Ucrainei de a adera. Unii aliați vor să promită Kievului noi garanții de securitate menite să descurajeze viitoare agresiuni ruse. Președintele Joe Biden a sugerat că Ucraina ar putea obține tipul de sprijin militar pe care SUA îl oferă Israelului, adică angajamente pe termen lung menite să descurajeze potențialii agresori.  De asemenea, vor discuta despre furnizarea de mai multe arme și muniții.

În ceea ce privește problema aderării, președintele Volodimir Zelenski vrea ca NATO să transmită clar că Ucraina se va alătura imediat după încheierea luptelor şi să precizeze în mod explicit cum și când se va întâmpla acest lucru.

Unele state membre NATO sunt reticente să meargă atât de departe, temându-se că promisiunea unei aderări aproape automate ar putea oferi Rusiei un imbold atât pentru a escalada conflictul, cât și pentru a prelungi războiul. Jens Stoltenberg a declarat că nu a fost luată nicio decizie finală cu privire la limbajul din comunicatului final, dar a spus că "sunt absolut sigur că vom avea unitate și un mesaj puternic cu privire la UcrainaŢ. 

Noi garanții de securitate în stil israelian, promise Ucrainei

Olaf Scholz, unul dintre liderii care au blocat discuțiile privind o aderare imediată a Ucrainei la NATO, a spus şi el că modelul israelian de garanţii de securitate ar putea juca un rol major în discuțiile de la summit. Israelul nu face parte din NATO, dar SUA furnizează anual aproape 4 miliarde de dolari pentru a se asigura că statul are un "avantaj militar calitativ" în Orientul Mijlociu, relatează The Telegraph.

Pactul SUA-Israel este consacrat într-un memorandum de înțelegere, reînnoit la fiecare deceniu, dar care nu include niciun angajament obligatoriu în stil NATO prin care națiunile aliate să intervină în apărarea reciprocă. Adică Ucraina nu va avea posibilitatea activării Articolul 5 din Carta NATO, acest lucru fiind rezervat doar statelor membre.

Un astfel de pachetul de sprijin militar pentru un acord în stil israelian a fost negociat de Londra, Washington, Paris și Berlin în săptămânile de dinaintea summitului. Termenii acordului vor fi finalizați cu Kievul în zilele următoare, potrivit unor surse citate de The Telegraph. Este posibil ca pactul să fie cuprins într-o declarație recunoscută și susținută de NATO, Uniunea Europeană și G7.

Nu este clar dacă angajamentele vor depăși nivelul actual de sprijin acordat Ucrainei. Zelenski a transmis că nu se așteaptă ca Ucraina să se alăture NATO înainte de încheierea războiului actual, dar consideră că aderarea este singura garanție că Rusia nu va lansa o nouă invazie în viitor.

El mai susține că armata Ucrainei, testată în luptă, ar întări semnificativ NATO și ar reduce povara militară în alianţă. El a indicat înainte de summit că nu va participa la Vilnius dacă nu se fac pași semnificativi în acest scop.  Volodimir Zelenski va fi prezent la Summitul NATO. 

NATO își va aprofunda, de asemenea, legăturile instituționale cu Ucraina. Comisia NATO din Ucraina va fi transformată într-un Consiliu NATO-Ucraina, inaugurat miercuri, în a doua zi de summit. Acest lucru va oferi Ucrainei posibilitatea de a convoca reuniuni ale alianței, ca partener egal. "Dreptul de a se consulta nu este nesemnificativ", a spus un oficial, citat de BBC. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Summit NATO istoric. Ce obţine Ucraina la Vilnius: Garanții de securitate în stil israelian şi un consiliu special, dar nu va putea activa Articolul 5