Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Suma colosală adusă de TikTok chinezilor de la ByteDance. Aplicaţia a devenit o adevărată maşină de făcut bani: ar putea întrece Meta

Aplicaţia TikTok a devenit o adevărată maşină de făcut bani pentru chinezi. Orele petrecute de utilizatori pe celebra platformă socială le aduc chinezilor 120 de miliarde de dolari în încasări globale, potrivit Financial Times. În SUA încasările au atins 16 miliarde de dolari, dar americanii vor să îi scoată de pe piaţă.

de Redactia Observator

la 15.03.2024 , 15:42

Suma colosală adusă de TikTok chinezilor de la ByteDance. Aplicaţia a devenit o adevărată maşină de făcut bani: ar putea întrece Meta Suma colosală adusă de TikTok chinezilor de la ByteDance. Aplicaţia a devenit o adevărată maşină de făcut bani: ar putea întrece Meta - Shutterstock

ByteDance, compania din spatele TiKTok, este pe cale să depăşească Meta şi să devină cel mai mare grup de social media din lume, scrie FT, citat de Ziarul Financiar.

Gigantul chinez a înregistrat venituri de 120 de miliarde de dolari în 2023, în creştere cu aproximativ 40% faţă de anul precedent. Creşterea a fost determinată de creşterea explozivă a TikTok, deşi compania îşi aduce majoritatea veniturilor din China. Spre comparaţie, Meta a raportat venituri de 135 de miliarde de dolari anul trecut, în creştere cu 16% faţă de 2022.

Viitorul TikTok în SUA, pus sub semnul întrebării

Articolul continuă după reclamă

Datele au fost publicate în contextul în care viitorul TikTok în SUA a fost pus sub semnul întrebării săptămâna aceasta, după ce Camera Reprezentanţilor din SUA a aprobat un proiect de lege care obligă TikTok să fie vândut unei companii non-chineze în termen de şase luni sau să fie interzis în magazinele de aplicaţii din SUA.

Potrivit unor surse citate de FT, TikTok a ajuns la vânzări de 16 miliarde de dolari în SUA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu introducerea votului de la 16 ani?
Observator » Ştiri externe » Suma colosală adusă de TikTok chinezilor de la ByteDance. Aplicaţia a devenit o adevărată maşină de făcut bani: ar putea întrece Meta