Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA susțin că Rusia și-a mărit prezența militară la granița cu Ucraina, cu 7.000 de soldați. Serviciile ucrainene spun că trupele sunt insuficiente pentru o invazie

Rusia şi-a crescut prezenţa militară la graniţa cu Ucraina cu aproximativ 7.000 de soldaţi în ultimele zile, a declarat un înalt oficial al Casei Albe Statele Unite miercuri seară, în pofida faptului că Moscova a anunţat o retragere parţială a trupelor, informează CNN.

de Redactia Observator

la 17.02.2022 , 09:00

Imagine ilustrativă Imagine ilustrativă - Profimedia Images

„Fiecare indiciu pe care îl avem acum este că ei intenţionează doar să se ofere public să vorbească şi să facă afirmaţii referitoare la detensionare, în timp ce în privat se mobilizează pentru război”, a spus oficialul.

Înaltul oficial a avertizat din nou că Rusia ar putea folosi un „pretext fals” pentru a invada Ucraina, precum o incursiune a trupelor NATO pe teritoriul rus sau desfăşurarea de forţe în regiunea Donbas.

„Ar trebui să ne aşteptăm la mai multe declaraţii false din partea presei de stat ruse în zilele următoare. Nu ştim ce formă va avea acest pretext fals, dar sperăm că lumea este pregătită”, a continuat el. „Vom continua să urmăm calea diplomaţiei în zilele următoare, în timp ce suntem pregătiţi să răspundem rapid şi decisiv. Rusia continuă să declare că doreşte o soluţie diplomatică, însă acţiunile sale indică contrariul. Sperăm că îşi vor schimba cursul înainte de a începe un război care va cauza moarte şi distrugere catastrofală”.

Articolul continuă după reclamă

Serviciile ucrainene susțin că trupele sunt insuficiente pentru o invazie

Pe acelaşi subiect

Desfășurarea soldaților ruși la granițele Ucrainei continuă în ciuda anunțului Moscovei privind retragerea acestora, dar numărul forțelor ruse rămâne insuficient pentru o invazie, susțin serviciile de informații ucrainene, potrivit CNN.

„Contingentul militar rus din apropierea graniței este insuficient pentru a duce la bun sfârșit o agresiune armată la scară largă împotriva Ucrainei”, se arată în raportul serviciilor de informații.

Potrivit raportului citat de publicația CNN, Rusia și-a concentrat eforturile pe „destabilizarea situației interne din Ucraina”, folosind tactici punitive din punct de vedere economic și energetic, dar și atacuri cibernetice.

Autorităţile ucrainene au anunţat marţi seara că un atac cibernetic a vizat site-uri ale Ministerului Apărării şi forţelor armate, dar şi băncile Privatbank şi Ochtchabank.

Centrul guvernamental al comunicaţiilor strategice şi securităţii informatice a arătat imediat cu degetul, într-un comunicat publicat pe Facebook, "agresorul" - o expresie folosită în general pentru a desemna Rusia. Kremlinul a negat miercuri acuzațiile privind atacul cibernetic. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » SUA susțin că Rusia și-a mărit prezența militară la granița cu Ucraina, cu 7.000 de soldați. Serviciile ucrainene spun că trupele sunt insuficiente pentru o invazie