SUA încearcă să afle cine a fotografiat documentele secrete cu planurile de război ale Ucrainei. Cea mai gravă breșă de securitate din 2013
Statele Unite evaluează riscurile pentru securitatea naţională ale apariţiei recente a unor documente clasificate care se referă în special la invazia rusă în Ucraina, a anunţat duminică Pentagonul, relatează AFP şi Reuters.
- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- Un român de 100 de ani a votat la o secţie din Munchen
Această scurgere de documente secrete, dezvăluită de săptămâna trecută de cotidianul New York Times, vizează evaluări şi rapoarte ale serviciilor de informaţii americane în legătură cu războiul din Ucraina, China, Orientul Mijlociu şi Africa.
''O cooperare interagenţii a fost lansată pentru a evalua impactul pe care aceste documente fotografiate le-ar putea avea asupra securităţii naţionale şi aliaţilor şi partenerilor noştri'', a declarat o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, Sabrina Singh.
Mai multe oficialităţi susţin că amploarea subiectelor tratate în documente sugerează că informaţiile s-au scurs de la un american mai degrabă decât de la cineva dintr-o ţară aliată. ''Atenţia este acum pe o scurgere din SUA, întrucât multe dintre documente s-au aflat doar în mâinile americanilor'', a explicat Michael Mulroy, fost înalt demnitar în Pentagon.
Elemente pro-ruse s-ar putea afla în spatele documentelor secrete publicate pe internet
- Armata Ucrainei va rămâne fără muniție antiaeriană până la finalul lunii mai dacă nu e întărită masiv....
- Scandalul documentelor clasificate americane ia amploare: Pentagonul face investigații, în timp ce aliații își...
- Misterul documentelor secrete americane se adâncește. Noi informații clasificate referitoare la Ucraina, Orientul...
Cei care coordonează ancheta, aflată deocamdată în primele etape, nu au exclus posibilitatea ca elemente pro-ruse să se afle în spatele scurgerii de informaţii, care este considerată una dintre cele mai grave astfel de incidente după 2013, când peste 700.000 documente, înregistrări video şi telegrame diplomatice au fost publicate pe website-ul WikiLeaks.
Ambasada Rusiei la Washington şi Kremlinul nu au răspuns solicitării Reuters de a comenta acest caz.
În urma noii scurgeri de informaţii, agenţia de presă britanică a examinat mai mult de 50 de documente etichetate 'Secret' şi 'Top Secret' care au apărut luna trecută în social media, pe website-uri precum Discord şi 4Chan. Deşi unele documente au fost postate în urmă cu câteva săptămâni, existenţa lor a fost anunţată prima dată de vineri 7 aprilie de către cotidianul american The New York Times.
Reuters nu a putut verifica din surse independente autenticitatea documentelor. Unele dintre acestea conţin estimări privind victimele de pe frontul din Ucraina ce par să fi fost modificate pentru a minimiza pierderile Rusiei. Nu este clar motivul pentru care cel puţin un document este marcat drept neclasificat, dar include informaţii 'top secret'. Unele documente au menţiunea 'NOFORN', ceea ce înseamnă că ele nu pot fi livrate cetăţenilor străini.
Două oficialităţi americane au declarat că ele nu exclud posibilitatea ca documentele să fi fost modificate pentru a induce în eroare anchetatorii în legătură cu originea lor sau pentru a răspândi informaţii false care pot afecta interesele de securitate ale Statelor Unite.
Într-o declaraţie difuzată duminică, Pentagonul a afirmat că verifică validitatea documentelor fotografiate care ''par să conţină material sensibil şi înalt clasificate''.
Pentagonul a predat acest dosar Departamentului Justiţiei, care a deschis o anchetă penală
Unul dintre documente, datat 23 februarie şi având menţiunea 'Secret', evidenţiază în detaliu modul în care sistemele de apărare aeriană S-300 ale Ucrainei vor fi epuizate până la 2 mai în cazul utilizării cu frecvenţa actuală. Asemenea documente pot fi de mare ajutor forţelor ruse, iar preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi principalele oficialităţi ucrainene din domeniul securităţii s-au întâlnit vineri pentru a discuta despre modalitatea de a împiedica asemenea scurgeri de informaţii.
Un alt document, cu menţiunea 'Top Secret', arată că serviciul israelian Mossad încuraja protestele împotriva planurilor premierului israelian Benjamin Netanyahu de a înăspri controlul asupra Curţii Supreme.
Într-o declaraţie difuzată duminică, biroul premierului Netanyahu a descris informaţia drept ''mincinoasă şi fără niciun fundament''.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰