SUA confirmă în premieră: Coreea de Nord a trimis soldaţi în Rusia. Avem dovezi, este o problemă foarte serioasă
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a declarat miercuri că Phenianul a desfășurat trupe în Rusia. Este primul înalt oficial american care a confirmat prezenţa soldaţilor nord-coreeni în Rusia, relatează CNN. Seulul a anunţat separat miercuri că în total sunt 3000 de soldaţi nord-coreeni implicaţi în războiul împotriva Ucrainei. Americanii spun însă că nu ştiu încă dacă vor fi trimişi pe frontul din Ucraina.
- Premiera noului sezon Chefi la cuțite din 17 Noiembrie, Duminică 20:00, Luni, Marți și Miercuri 20:30 pe Antena 1 și AntenaPLAY
- Cum a decăzut litoralul românesc. Nicolae, unul dintre cei importanți investitori, se gândește să se lase de turism după ce a aflat ce taxe îl așteaptă în 2025
"Avem dovezi că există trupe nord-coreene care au plecat în Rusia. Ce fac ei, mai exact, rămâne de văzut", a declarat Austin în drum spre Roma. Ucraina și Coreea de Sud au declarat că Coreea de Nord a desfășurat mii de soldaţi în Rusia pentru a ajuta Moscova să lupte cu ucrainenii.
O sursă din serviciile americane de informații a declarat pentru CNN că "mii" de soldaţi nord-coreeni se află deja în Rusia. Austin a spus că SUA încă încearcă să stabilească ce rol vor juca nord-coreenii în conflict și dacă Moscova intenționează să-i trimită pe frontul din Ucraina.
"Dacă sunt co-beligeranți, intenția lor este să participe la acest război în numele Rusiei, aceasta este o problemă foarte, foarte serioasă și va avea impact nu numai asupra Europei, ci și asupra situaţiei din Indo-Pacific", a spus Austin.
Întrebat ce ar putea primi Coreea de Nord în schimbul ajutării Rusiei, Austin a spus că SUA încă încearcă să stabilească acest lucru. În ultimele luni, Moscova și Phenianul și-au adâncit parteneriatul militar anti-american, iar alianța tot mai mare dintre cele două state a îngrijorat oficialii de la Kiev și Washington, scrie CNN.
- Coreea de Sud, gata să intre în războiul din Ucraina. Ameninţă că trimite trupe, ofiţeri de informaţii şi...
- Sora lui Kim Jong Un atacă Kievul şi Seulul: "Câini răi crescuţi de Statele Unite"
- Zelenski cere ajutorul Occidentului după implicarea Coreei de Nord în război: "Putin se teme de pace"
- Coreea de Nord reacționează, după ce a fost acuzată că va trimite 12.000 de soldați Rusiei, pe frontul din Ucraina
Seul: Coreea de Nord a trimis 3000 de militari în Rusia
Coreea de Nord a trimis în Rusia încă 1.500 de militari, iar numărul nord-coreenilor implicaţi în războiul împotriva Ucrainei a ajuns astfel la 3.000, a afirmat miercuri deputatul Park Sun-won, membru al comisiei pentru informaţii al parlamentului de la Seul, după o şedinţă cu Serviciul Naţional de Informaţii (NIS) al Coreei de Sud, transmite AFP.
Marţi, ministerul german de externe îl convocase pe însărcinatul cu afaceri al Coreei de Nord la Berlin, tot pe tema susţinerii de către regimul de la Phenian a invaziei ruse în Ucraina. Conform lui Park, până în decembrie urmează să fie desfăşuraţi în Rusia circa 10.000 de militari nord-coreeni.
Vinerea trecută, NIS comunicase că nord-coreenii trimit "un număr mare" de soldaţi împotriva Ucrainei, în cadrul alianţei militare dintre Phenian şi Moscova care ar putea modifica echilibrul de securitate din peninsula coreeană. Coreea de Nord a negat că sprijină Rusia cu trupe; un reprezentant al Phenianului la ONU a susţinut chiar că informaţiile de la Seul sunt "zvonuri fără nicio bază".
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰