Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Statele Unite trimit încă 7.000 de militari în Europa de Est, inclusiv în România, ca răspuns la războiul declanșat de Rusia

Secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, a dispus trimiterea a încă 7.000 de militari americani în Europa, pentru a permite consolidarea apărării ţărilor de pe flancul estic al NATO, inclusiv a României, în contextul războiului declanşat de Rusia contra Ucrainei.

de Redactia Observator

la 24.02.2022 , 22:06

Statele Unite trimit alți 7.000 de militari în Europa de Est, inclusiv în România, ca răspuns la războiul declanșat de Rusia - Profimedia Images

"Noile forţe militare vor include o brigadă combatantă cu vehicule blindate şi capabilităţile aferente. Vor fi staţionate în Germania pentru oferirea de asigurări aliaţilor din NATO, pentru descurajarea agresiunii ruse şi pentru a fi pregătite să susţină o serie de necesităţi în regiune. Ne aşteptăm ca trupele să plece din SUA în următoarele zile", a declarat un oficial din cadrul Pentagonului.

Oficialul a făcut acest anunţ imediat după ce preşedintele Joe Biden a declarat într-o conferinţă de presă că a ordonat suplimentarea "forţelor terestre şi aeriene care sunt deja în Europa", pentru a fi detaşate în România, Polonia, Lituania, Estonia şi Letonia, scrie Mediafax.

"În ultimele săptămâni, am ordonat trimiterea a mii de militari suplimentari în Germania şi Polonia, în cadrul angajamentelor noastre în NATO. Marţi, ca reacţie la acţiunile agresive ale Rusiei, inclusiv prin prezenţa militară în Belaruis şi în Marea Neagră, am autorizat redesfăşurarea de forţe terestre şi aeriene staţionate deja în Europa spre flancul estic al NATO, în Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România", a declarat Biden.

Articolul continuă după reclamă

Biden se opune unui dialog cu Putin

Liderul de la Casa Albă a precizat că nu intenţionează să discute cu Vladimir Putin și a avertizat că toate acțiunile Occidentului vor duce la o izolare a liderului de la Kremlin pe scena internaţională.

"Nu am planuri de a mai vorbi cu el. Agresiunea lui Putin împotriva Ucrainei va avea ajunge să coste Rusia scump din punct de vedere economic şi strategic. Putin va fi izolat pe scena internaţională. Opţiunea lui Putin de a lansa un război total nejustificat asupra Ucrainei va lăsa Rusia mai slăbită, iar restul lumii va fi mai puternică", a atras atenţia preşedintele SUA.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » Statele Unite trimit încă 7.000 de militari în Europa de Est, inclusiv în România, ca răspuns la războiul declanșat de Rusia