Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spania va recunoaşte statul palestinian până în luna iulie. Şi alte state UE i-ar putea urma exemplul

Război Israel-Hamas. Spania va recunoaşte statul palestinian până în luna iulie, a declarat prim-ministrul Pedro Sanchez în timpul unui turneu în Orientul Mijlociu, potrivit presei spaniole.

de Redactia Observator

la 02.04.2024 , 14:08

Spania va recunoaşte statul palestinian până în luna iulie Spania va recunoaşte statul palestinian până în luna iulie - Profimedia

Potrivit agenţiei EFE şi publicaţiilor El Pais şi La Vanguardia, Sanchez a făcut aceste declaraţii într-o discuţie informală luni seară, la Amman, cu jurnaliştii care îl însoţesc, în prima zi a turneului său în Iordania, Qatar şi Arabia Saudită.

Spania va recunoaşte statul palestinian

Conform acestor relatări, Sanchez a spus că se aşteaptă ca înainte de alegerile europarlamentare de la începutul lunii iunie să aibă loc evenimente relevante pe scena internaţională cu privire la conflictul israeliano-palestinian, şi a evidenţiat dezbaterile în desfăşurare la Naţiunile Unite.

Articolul continuă după reclamă

Şeful guvernului de la Madrid a afirmat că se aşteaptă ca Spania să recunoască până în luna iulie statul palestinian, şi crede că în curând va exista o "masă critică" în interiorul Uniunii Europene pentru a determina alte câteva state membre să adopte aceeaşi poziţie.

Pe acelaşi subiect

Şi alte state UE i-ar putea urma exemplul

La summitul UE din 22 martie, Sanchez a declarat că a convenit cu liderii Irlandei, Maltei şi Sloveniei să facă primii paşi spre recunoaşterea statului declarat de palestinieni în Cisiordania ocupată şi în Fâşia Gaza. La acel moment, premierul spaniol a spus că se aşteaptă ca recunoaşterea să aibă loc în actuala legislatură care a început anul trecut.

În replică, Israelul le-a transmis celor patru ţări că planul lor constituie un "premiu pentru terorism", care va reduce şansele unei soluţii negociate la conflictul din Gaza. State arabe şi Uniunea Europeană au convenit, la o reuniune desfăşurată în noiembrie în Spania, că o soluţie cu două state este răspunsul la conflictul israeliano-palestinian. Începând din 1988, 139 din cei 193 de membri ai Organizaţiei Naţiunilor Unite au recunoscut statul palestinian.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Spania va recunoaşte statul palestinian până în luna iulie. Şi alte state UE i-ar putea urma exemplul